Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Consilierii au depus jurământul, dar nu l-au semnat

CIUDAT. Nici nu şi-a început bine noul mandat, social-democratul Alexandru Roşu, primarul comunei Bujoreni a şi dat, iarăşi, cu bâta-n baltă, în stilu-i caracteristic. Luni, 25 iunie 2012, a avut loc învestirea primarului în funcţie, precum şi validarea noului Consiliu Local. În mod normal, potrivit Legii aleşilor locali, după validarea mandatelor consilierilor locali, aceştia şi primarul depun jurământul, care trebuie semnat. Numai că, în acest caz, secretarul şi primarul au „uitat” să le mai ceară consilierilor să semneze, considerând că e un lucru lipsit de importanţă.

Majoritatea consilierilor locali din Bujoreni sunt de-a dreptul revoltaţi. După ce au depus jurământul de credinţă, care a fost, am aflat, unul destul de comprimat, în sensul că s-a cam trecut, din grabă, probabil, peste frazele ce trebuiau rostite, aleşilor locali nu li s-a cerut să semneze jurământul, aşa cum scrie în lege. Aşadar, atâta vreme cât nu s-a respectat această procedură legală, în acest moment validarea aleşilor locali este considerată ca fiind nevalabilă.

Din surse, am aflat că primarul, realizând, se pare, că a făcut eludat legea, a chemat, ulterior, la mai multe zile după depunerea jurământului, fiecare ales în parte să semneze jurământul. Legea spune că „aleşii locali ale căror mandate au fost validate depun în faţa consiliului local următorul jurământ în limba română: «Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor. Aşa să-mi ajute Dumnezeu». Consilierul va pune mâna stângă atât pe Constituţie cât şi, dacă este cazul, pe Biblie, va pronunţa cuvântul «jur», după care va semna jurământul de credinţă, care va fi imprimat pe un formular special. Jurământul se semnează în două exemplare. Un exemplar se păstrează la dosarul de validare, iar al doilea se înmânează consilierului”.

Pe cale de consecinţă, Prefectura Vâlcea ar trebui să procedeze la verificarea aspectului semnalat, pentru îndreptarea cât mai rapidă a situaţiei. Indignarea

Mare parte dintre aleşii locali din Bujoreni care nu au fost confirmaţi în funcţii, prin nevalidarea mandatelor datorată nesemnării jurământului, susţin că vor să ridice această problemă în cadrul următoarei şedinţe de Consiliu Local. „Am depus jurământul, care, oricum a fost spus pe fugă, deoarece frazele au fost tăiate, şi aşa cum era normal, ar fi trebuit să semnăm, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Probabil, era graba mare şi au uitat să ne pună să semnăm. Nu este normal. Oricum, în viitoarea şedinţă a CL dorim să ridicăm problema, pentru că dorim remedierea situaţiei”, ne-a declarat consilierul local PDL, Gheorghe Gângu.

Acelaşi punct de vedere îl împărtăşeşte şi alesul PNL, contracandidatul lui Alexandru Roşu în alegerile pentru fotoliul de primar, liberalul Ion Raicu, care susţine că şi el ar dori semnalarea stării de fapt în viitoare şedinţă de CL. „Primarul, deşi ştia foarte bine procedura în acest caz, nu ne-a pus să semnăm. Am înţeles, că apoi, a chemat consilierii locali să semneze jurământul, însă nu-i firesc acest lucru. Jurământul trebuie semnat în cadrul şedinţei de validare şi nu după. Aşa spune legea şi, cred eu, e nevoie să ne conformăm cu toţii acesteia”, susţine Ion Raicu.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU