Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Costi Rădulescu: „Am reuşit să le arătăm principalilor noştri competitori că în Vâlcea se poartă roşul”

Au câştigat alegerile în Vâlcea la o diferenţă extrem de mare faţă de principalii lor contracandidaţi. Este vorba despre social-democraţi, care acum fac un bilanţ al campanie şi le râd în faţă liberalilor, care credeau că îi pot învinge. Preşedintele executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, este extrem de mulţumit că, împreună cu colegii săi, a reuşit să le demonstreze peneliştilor că în „Vâlcea se poartă roşu”. Parlamentarul susţine că succesul lor la alegerile europarlamentare se datorează faptului că sunt alături de oameni, vorbele lor se transformă în fapte de fiecare dată. ,,Chiar dacă a fost campanie electorală vâlcenii şi-au văzut în continuare de viaţa lor. Poate că uneori în anumite zone au fost de-a dreptul «stresaţi» de lupta dintre competitorii politici. Au fost săptămâni complicate şi solicitate pentru membrii echipelor de campanie. Ceea ce nu ştie însă multă lume este că pentru a găsi calea cea mai bună de comunicare cu electoratul este nevoie de consultare şi strategie. Scorul bun obţinut de PSD în judeţul Vâlcea se datorează şi unei strategii bine conturată discutată şi pusă în aplicare împreună cu preşedintele PSD Vâlcea dr. ing. Ion Cîlea. Am demonstrat şi de această dată că suntem o echipă începând de la membrii simpli de partid, consilieri, primari, parlamentari, etc. şi tot în această formulă cu «căpitanul Cîlea» la conducere am reuşit să le arătăm principalilor noştri competitori, mai ieri aliaţi îmbrăcaţi în galben, că în Vâlcea se poartă roşul. Acest lucru se întâmplă şi pentru că noi am venit şi cu fapte în faţa oamenilor nu numai cu vorbe. Să vă reamintesc un episod: Într-o dimineaţă după o ploaie cumplită am auzit că râul Topolog a făcut ravagii în comuna Nicolae Bălcescu. Imediat am luat 150 de pâini calde şi m-am dus la Şerbăneasa la aceşti oameni pentru a le arăta un gest de solidaritate. Cel mai important lucru este însă, că domnul dr. ing. Ion Cîlea preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD în judeţul Vâlcea a luat imediat măsuri pentru ca podul de la Şerbăneasa să fie refăcut imediat. Da oameni buni, acum se lucrează intens astfel încât în curând cetăţenilor din Şerbăneasa li se va redeschide calea … cu ajutorul şi implicarea directă a lui Ion Cîlea. Echipa PSD în judeţul Vâlcea a fost şi de această dată la post. Rămânem aproape de oameni şi de nevoile lor” – a declarat deputatul Constantin Rădulescu.