Consilierul local Bogdan Pruteanu şi-a retras demisia din calitatea de membru al Biroului Politic Municipal al PNL. Informaţia a fost prezentată de ziarul nostru, în urmă cu câteva zile, amintind că la PNL municipiu a fost o şedinţă din care au sărit multe scântei. Preşedintele interimar Adrănel Cotescu nu a dorit ca cei doi consilieri locali care au mai rămas să facă parte din comitetul executiv municipal. Pe acest fond, Bogdan Pruteanu şi-a dat demisia din BPM, sătul de jocurile de culise care s-au făcut în ultimul timp.
După o perioadă de meditaţie, Pruteanu a revenit asupra demisiei, fiind decis să facă mai departe politica liberală.
Iată textul demisiei: „Subsemnatul Pruteanu Bogdan, membru PNL din 2004, prin prezenta vă informez că azi 13 mai 2015 îmi retrag cererea de demisie nr. 08.05.2015, din calitatea de membru al Biroului Politic Municipal al organizaţiei PNL Rm. Vâlcea, întrucât ulterior depunerii ei am constatat: sancţiunea de „revocare” propusă de preşedintele interimar Cotescu Adrănel, nu există în statutul PNL; în şedinţa BPM din 5 mai 2015, doar propunerea de cooptare de noi membri în BPM a fost supusă votului membrilor BPM şi aprobată, nu şi propunerea de revocare a subsemnatului; preşedintele interimar nu are atribuţia statutară de a „revoca” de unul singur un membru ales al BPM; motivele invocate de preşedintele Cotescu nu sunt reale, contribuţia mea în cele două campanii de alegeri europarlamentare şi prezidenţiale fiind semnificativă iar absenţele mele în mare parte motivate sunt cu mult mai puţine decât ale dânsului sau ale altor 20 de colegi membri ai BPM. Pentru aceste motive în principal vă rog să acceptaţi retragerea demisiei mele şi să respingeţi în Biroul Politic Judeţean eventuala propunere de validare a sancţiunii mele sau să mă invitaţi la şedinţă pentru a mă apăra”.
Lasă un comentariu