Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Alunecările de teren din judeţ, o prioritate pentru Samoil Vîlcu

De curând, deputatul PDL, Samoil Vîlcu, a adresat o întrebare ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, legată de adoptarea unor măsuri de sprijin pentru remedierea problemelor apărute ca urmare a alunecărilor de teren din comuna Muereasca. „Alunecările de teren de la începutul acestui an au creat probleme majore şi în judeţul Vâlcea. Astfel, în Comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, 25 de familii, din satul Şuta, au rămas izolate după ce un drum comunal s-a prăbuşit. De fapt la cele 25 de familii nu se mai poate ajunge cu niciun mijloc de transport, iar în cazul unei urgenţe nu există soluţie. Afectaţi de această situaţie sunt şi copiii care merg la şcoală, întrucât microbuzul nu mai poate ajunge până la ei, fiind nevoiţi să meargă pe jos şi câte 5 kilometri zilnic, iar când vremea a fost nefavorabilă unii părinţi chiar au refuzat să-şi lase copiii la şcoală. De asemenea, din discuţiile purtate cu reprezentanţii autorităţilor locale s-a desprins ideea că în alte două zone din comuna Muereasca există pericolul alunecărilor de teren, iar aceste probleme trebuie remediate rapid, având în vedere că această localitate din judeţul Vâlcea se bucură de prezenţa unui număr mare de turişti care vin la Mânăstirea Frăsinei. Având în vedere toate aceste aspecte, aş dori, domnule ministru, să analizaţi situaţia şi să adoptaţi măsurile legale ce se impun”, susţine parlamentarul.

RAUL POP