Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Cîlea, „GREU DE UCIS”

• Deşi se vorbea în ultimul timp despre „sacrificarea” actualului preşedinte al CJ Vâlcea, el urmând a-şi pierde calitatea de candidat pentru această funcţie în anul 2012, Adrian Năstase a infirmat zvonurile. La nivelul judeţului Vâlcea nu se va mai face nici măcar un sondaj de opinie, Ion Cîlea fiind numit candidatul cert al Uniunii Social – Liberale.

De la controversata formare a Uniunii Social – Liberale politicienii şi presa din judeţul Vâlcea a început să facă scenarii peste scenarii, care mai de care mai sumbre. Cel mai afectat de aceste zvonuri a fost nimeni altul decât liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, despre care se spunea că va fi „sacrificat” de Centru la viitoarele alegeri locale din vara anului 2012, în sensul că nu va mai fi numit candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, funcţie pe care o deţine în prezent. Se mai spunea că locul lui Cîlea va fi luat cel mai probabil de un membru al PC Vâlcea, vehiculându-se persoane care nu sunt membri ai acestui partid şi care nici măcar nu au intenţia de a se înscrie în el. Prezent la Rm. Vâlcea pentru a-şi lansa cea mai nouă carte a sa, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a spulberat toate aceste zvonuri, spunând foarte clar că Ion Cîlea este susţinut de liderii centrali pentru obţinerea unui nou mandat de şef al judeţului şi datorită notorietăţii sale, dar şi a performanţelor pe care le-a obţinut până acum în fruntea acestei instituţii. „Când am demarat acest protocol, ideea a fost ca noi să nu cedăm Consiliile Judeţene unde am reuşit să câştigăm şi să punem oameni din partea partidului nostru, mai ales dacă aceşti oameni au făcut şi treabă. De aceea, în ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Vâlcea, în mod evident, conform înţelegerilor pe care le-am avut cu PNL şi PC, Ion Cîlea, ca preşedinte în funcţiune, va fi candidat comun” – le-a spus Adrian Năstase membrilor PSD, cu care s-a întâlnit după lansarea volumului „Toate Pânzele jos!”.

În altă ordine de idei, toate scenariile vehiculate până acum în presă nu au niciun suport în realitate. Dacă îţi faci puţin timp şi citeşti protocolul Uniunii Social – Liberale, acolo scrie negru pe alb că PSD-ului îi revin 21 de Consilii Judeţene, în timp ce îi revin PNL-ului 20. În prezent, social-democraţii deţin 16 preşedinţii de Consilii Judeţene, iar liberalii doar 5, iar în acele judeţe nu se va mai face nici măcar un sondaj de opinie, urmând ca preşedinţii în funcţie să rămână în continuare candidaţi din partea Uniunii. Sondaje se vor face doar în judeţele unde preşedinţii de CJ aparţin altui partid.

CLAUDIA STANCIU