Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACL VÂLCEA reclamă la Parchet votul dublu pe listele suplimentare

ACL Vâlcea a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, solicitând verificarea tuturor listelor suplimentare pe care s-a votat în judeţ, la alegerile din 2 noiembrie 2014.

„Am făcut această solicitare întrucât în cele 426 de secţii de votare deschise în judeţul Vâlcea la primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 2 noiembrie 2014, au existat suspiciuni că mai multe persoane au votat în mai multe secţii de votare, de mai multe ori, fiind înscrişi pe mai multe liste suplimentare, semnând declaraţii false o dată cu exercitarea votului. Precizăm că, în conformitate cu art. 387 din Codul penal, frauda la vot se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar în conformitate cu art.326 din Codul penal, falsul în declaraţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, a precizat Cristian Buican, co-preşedinte ACL Vâlcea pentru Agerpress.

În ceea ce priveşte listele suplimentare, judeţul Vâlcea s-a clasat pe locul 6 la nivel naţional, 21.750 de persoane, reprezentând 4,44% dintre votanţii vâlceni, au votat pe liste suplimentare.