Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Liderul Grupului Bilderberg s-a întâlnit cu Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit zilele trecute cu liderul Grupului Bilderberg – vicontele Etienne Davignon. Grupul Bilderberg este considerat de mulţi drept un veritabil guvern mondial din umbră, pe seama căruia au fost puse multe dintre deciziile importante luate la nivel mondial, inclusiv înfinţarea Uniunii Europene. Vicontele Etienne Davignon a vrut ca prima întâlnire oficială în România să o aibă cu preşedintele Traian Băsescu. „Este important să ştiţi că preşedintele este foarte respectat în cercurile europene. Este un jucător important şi respectat în Consiliul Europei.

A fost acolo de câteva ori. Este pozitiv modul în care promovează reformele”. În România, liderul influentei organizaţii a remarcat infrastructura slab dezvoltată şi a sfătuit guvernanţii să se ocupe mai mult de acest segment, dar şi de absorbţia fondurilor europene. Oaspetele nu s-a sfiit să atragă atenţia autorităţilor de la Bucureşti asupra neajunsurilor: „Sunt probleme create de infrastructură, imposibil de ocolit, dacă nu reuşiţi să dezvoltaţi infrastructura”. Etienne Davignon a discutat despre problemele globale şi la sediul BNR, unde a ţinut un discurs. El a lansat o prognoză optimistă, dar şi un semnal de alarmă pentru România: „Anul viitor cred că va fi sfârşitul recesiunii, chiar şi în tările cu situaţii dificile.Este total anormal ca o ţară ca România să folosească doar 20-25% din fondurile europene disponibile. Sunt sigur că o mare parte din vină o poartă autorităţile române, dar pentru cealaltă parte este vina birocraţiei din Uniune”. Liderul Grupului Bilderberg, a subliniat vicontele Etienne Davignon.