Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ÎNDEMN LA VOT ÎN ANGLIA: „Un buletin de vot este mai puternic decât un glonţ”

Indemnam romanii din UK, ca in data de 16 noiembrie sa voteze viitorul presedinte al Romaniei. Asa cum in data de 2 noiembrie a fost dificil sa votezi, mai ales la cele 3 sectii de vot din Londra, dar si in Birmingham, acum, in 16 noiembrie, va fi si mai greu.

Conform datelor pe care le detinem, mai multi membrii numiti de partide politice nu vor veni sa isi faca datoria in data de 16 noiembrie, ingreunand astfel procesul de vot. Sectiile de votare de la Londra vor ramane cu putini membrii in comisii, iar cozile care se vor forma vor fi probabil mai mari decat in primul tur al alegerilor. Acest lucru a fost semnalat de ministrul de externe al Romaniei si de catre BEC in seara zilei de 14 noiembrie.

Suntem peste 200 de mii de romani in UK si cel mai probabil in prezent peste o suta de mii de romani la Londra, dar nici macar zece mii de romani nu ar putea sa voteze la Londra daca nu vom incerca sa fluidizam procesul de vot.

Romani in UK, oriunde va aflati, va indemnam sa mergeti la vot. Votul nostru este votul celor care, plecati fiind din Romania, dorim sa participam activ in continuare la cladirea viitorului Romaniei. Daca am plecat din Romania nu inseamna ca nu ne intereseaza ce se intampla cu viitorul Romaniei.

Votul romanilor din UK, alaturi de cel al romanilor din multe alte tari unde sunt comunitati mari de romani, este in cadrul acestor alegeri obstructionat. Toate incercarile de a mari sansele romanilor de a vota in strainatate au esuat. Nu s-a acceptat infiintarea de sectii de votare suplimentare, nu se accepta inlocuirea membrilor politici din cadrul comisiilor din sectiile de votare care pot absenta, cu reprezentanti MAE.

Te indemnam astfel sa vii la vot, alaturi de noi, inarmat cu rabdare. Te indemnam sa vii la vot cat mai devreme, pentru a creste sansele ca tu sa votezi. Nu va fi o asteptare scurta, vei sta in frig si va trebui sa ai rabdare. Dar nu vei fi singur. Va fi un sacrificiu, dar este un sacrificiu pentru Romania. Vom fi multi, si vom fi acolo impreuna.

SFATURI UTILE

Va indemnam sa veniti la vot cat mai devreme, va indemnam sa aveti declaratia pe proprie raspundere completata urmand sa fie doar semnata la intrarea in sectia de vot. Declaratia pe proprie raspundere o gasiti aici http://www.bec2014.ro/wp-content/uploads/2014/11/Declaratie.pdf

Va indemnam sa imprimati cateva declaratii suplimentare pentru a oferi si celor care vor veni la vot fara declaratie aceasta declaratie. Cu cat votam mai repede, cu atat mai multi romani vor vota alaturi de noi.

Accesati platforma online euvotez.com in data de 16 noiembrie. Prin intermediul aplicatiei respective veti vedea cat de aglomerate sunt sectiile de votare aflate in apropiere de dumneavoastra.

Se poate vota cu unul din documentele urmatoare :

– paşaportul simplu

– paşaportul de serviciu

– paşaportul diplomatic

– cartea de identitate

– titlu de calatorie

Nu se poate vota cu acte expirate.

Declaraţia pe proprie răspundere:

În conformitate cu prevederile art. 44 alin.(5) din Legea nr.370/ 2004, alegătorii care în ziua votării se află în străinătate votează la secţiile de votare organizate în afara ţării, după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin.

Important! Formularul poate fi completat de titular înainte de a intra în secţia de votare, dar semnarea şi datarea acestuia se vor face în faţa membrilor secţiei de votare.

UNDE VOTEZI ÎN MAREA BRITANIE

Londra 1

1 Belgrave Square, Londra, SW1 X8PH (Institutul Cultural Român);

Londra 2

M.E.I.C. House, 344 Kensington High Street, Londra W14 8NS (sediul secției consulare);

Londra 3

Brent Civic Centre, Engineers Way, Wembley HA9 0FJ;

Portsmouth

Fratton Community Center, Trafalgar Place, Fratton, PO1 5JJ;

Birmingham

Birmingham Council House, Victoria Square, B1 1BB;

Bristol

St George’s Road, Bristol, BS1 5UY

Leeds

Leeds Civic Hall, Calverley Street, West Yorkshire LS1 1UR

Liverpool

Municipal Buildings, Dale Street, L2 2DH

Newcastle upon Tyne

Civic Centre, NE1 8QH

Edinburgh

7-9 North St. David Street, Edinburgh, EH2 1AW;

Belfast

1 Stranmillis Embankment, BT7 1GB;