Acasă Pataliputra Săptămâna vâlceană pe scurt

Săptămâna vâlceană pe scurt

– Bunicii noștri i-au așteptat pe americani. S-au bătut cu regimul comunist și teroarea lui până la sfârșitul anilor ™50! Și dacă este să aleg între ru și și americani, eu aleg americanii – Consilieri locali ai PSD Drăgășani în frunte cu viceprimarul Mihai Bolocan au intrat în gura liderului Ion Cîlea din cauza primarului în exercițiu – Tabloul descris de scurgerile  Wikileaks reflectă nivelul josnic al unei părți din clasa politică a țării – Legea fondului funciar bate pasul pe loc în județul Vâlcea, prefectul Petre Ungureanu a   găsit și un vinovat în persoana lui Dumitru Lovin, fostul consilier al fostului prefect pesedist Remus Grigorescu – Dacă românii mai stau mult în fața tembelizoarelor  și îi lasă pe alții să gândească pentru ei, nu putem ie și din această mizerie

– Bunicii noștri i-au așteptat pe americani. S-au bătut cu regimul comunist și teroarea lui până la sfârșitul anilor ™50! Și dacă este să aleg între ru și și americani, eu aleg americanii. Pentru diferența de motivație și tradiția democratică pe care ru și nu au avut-o niciodată. Așezarea noastră geografică e proastă, Rusia e mare, America e departe, iar norocul parcă ne ocolește și am ajuns pe o margine de drum și la coada Europei. Tot așa, cine a trădat va mai trăda, dacă interesul i-o cere, iar viitorul nu poți să ți-l clădești pe structuri vechi deja surpate. Între Rusia și America, preferăm America. Mai bine vânduți americanilor decât ru șilor. Decât Geoană și oligarhi ru și, mai bine Băsescu și Lenuța. Și ca noi gândesc mulți. Băsescu are de câștigat de aici, Opoziția de pierdut. Dar de ce trebuie să fim vânduți cuiva, de ce nu putem sta pe propriile noastre picioare și să jucăm cartea diplomației? Pentru că suntem mici, pentru că suntem prost așezați? Nu, pentru că nu avem pe nimeni care să lupte și pentru România.

– Consilieri locali ai PSD Drăgășani în frunte cu viceprimarul Mihai Bolocan au intrat în gura liderului Ion Cîlea din cauza primarului în exercițiu. Liderul PSD i-a făcut ca la ușa cortului, chiar de față cu președinta ADR Craiova și consilierii PDL, pentru că- și faultează propriul primar. Consilierii nu s-au lăsat mai prejos și și-au susținut punctul de vedere cu toate amenințările lansate de șieful de partid.  Primarul Nedelcu  se află într-un conflict deschis cu pesediștii din CL de mai bine de șase luni. Consilierii îl acuză de infatuare critică și de dezinteres față de activitatea întregii organizații, dar și de pactizare cu dușmanul. Viceprimarul Bolocan a intrat nevinovat în gura liderului PSD. Ion Cîlea l-a acuzat că a votat împotriva lui la șiedința Comitetului Executiv  de săptămâna trecută. Bolocan a jurat pe viața lui că nu a pus mâna pe buletinul de vot și dacă a apărut vreunul, a fost băgat de altcineva. Consilierii PDL, majoritatea foști membri PSD, priveau cu satisfacție la cearta pesediștilor și se felicitau în barbă că au scăpat de calvar.

– Interesantă este deplasarea lui Geoană la președinte (nu cred că a făcut-o din proprie inițiativă cum se fălea la ambasadă) pentru a-i propune un târg pe marginea complotului de suspendare a acestuia. Tot remarcabilă este atitudinea demnă a președintelui care a respins orice deal , preferând să recurgă la judecata poporului (de care se temea, pe bune motive, monstruoasa coaliție ). De asemenea, remarcabilă este atitudinea președintelui care nu a făcut caz niciodată de această intervenție penibilă a lui Geoană. În concluzie, revelațiile  Wikileaks ne prezintă tabloul jalnic al PSD-PNL și mogulilor, pe de o parte și demnitatea președintelui și a PDL-UDMR, pe de altă parte.

– Legea fondului funciar bate pasul pe loc în județul Vâlcea, prefectul Petre Ungureanu a găsit și un vinovat în persoana lui Dumitru Lovin, fostul consilier al fostului prefect pesedist Remus Grigorescu. De și Lovin a deținut funcția doar patru, cinci  luni de zile, în 2008, Ungureanu îi pune în cârcă toate nerealizările din Prefectura Vâlcea pe legea restituirii. Actualul prefect ocupă funcția de șief al comisiei județene de fond funciar de  doi ani și mai bine, dar  aruncă pisica propriei impotențe administrative în ograda unui consilier fără putere de decizie. ,,Finalizam demult restituirile pe legile fondului funciar dacă nu ne-ar fi blocat un mare specialist în agricultură, nu domnul Cîlea, domnul Lovin, fostul consilier al prefectului Remus Grigorescu , spunea prefectul Ungureanu, omul care a inventat titlurile parțiale de proprietate. O invenție care a adus câteva zeci  de procese prefecturii și despăgubiri de câteva zeci de milioane lei vechi.

– Dacă românii mai stau mult în fața tembelizoarelor  și îi lasă pe alții să gândească pentru ei, nu putem ie și din această mizerie. Românii trebuie să gândească și să judece singuri, pentru asta trebuie șicoală, carte și învățătură. Deocamdată suntem în evul mediu întunecat și, până la iluminism, mai avem. După ce o să reu șim să ne iluminăm  mințile, vom putea vorbi de o revoluție în societatea românească. Mai avem nevoie de vreo 100-200 de ani? Greu de zis, pentru că au avut grijă idioții să distrugă învățământul românesc, iar intelectualii români, atâția cât mai sunt, sunt prea preocupați de bunăstarea proprie, pentru a se gândi și la iluminatul  maselor. Ar mai fi ceva, dacă am avea noroc, am avea nevoie de un Brătianu, un Kogălniceanu, un Titulescu, dar, chiar dacă i-am găsi, ar fi foarte greu să-i scoatem în față și să-i ferim de canibalismul fripturiștilor, care ar căuta pe toate căile să-i mănânce de vii.

– Vă dați seama cât de proști ne-au crezut Tăriceanu și Fenechiu, punându-l pe Chiuariu, fiul ploii, ministru? Și nu orice ministru, MINISTRUL JUSTIÅ¢IEI, unde era durerea mare, că Monica Macovei a reacționat public când a chemat-o prim-ministru Tăriceanu la el în birou și s-a trezit față-n față cu Dinu Patriciu. Urmare, nici Băsescu n-a putut s-o susțină, că era Președinte și, conform Constituției, nu se putea amesteca în treburile guvernului. Ex-manechinul Tăriceanu l-a făcut ministru al justiției (într-un moment crucial pentru poziția României în spațiul Shengen) pe avocatul de mici incidente  al lui Fenechiu! Și așa a scăpat Patriciu de închisoare și mulți alții, că PD-ul s-a retras din guvernare. Și, uite așa, am avut, aproape doi ani, ministru de justiție pe Dinu Chiuariu Păturic㠝 sau, eventual, puiuțul lui Andon (monstru jurasic, avocat al lui Felix Motanul securist). Și acum, dăm vina (disperații ex-miniștrii de atunci, ca Vosganian) pe Wikileaks? Spuneți-mi, sincer, care dintre dumneavoastră, indiferent de simpatia politică, l-ați angaja pe Chiuariu ca avocat, chiar și pentru un simplu divorț?

– Presa e și ea sublimă. Bogdan Chireac, supărat mereu pe președinte că are o relație proastă cu Poarta de la Răsărit, le susură în urechi reprezentaților Porții de la Apus povești despre alcovul și paharul președintelui. Îndrăznim să credem că măcar într-un limbaj ceva mai decent decât cel folosit într-o celebră convorbire, la drum de seară, cu Cătălin Macovei. Și în timp de politicienii se înghesuie la turnătorii, țara este jefuită temeinic de mafie și oligarhi, care controlează practic România, așa cum se arată într-un raport întocmit în cadrul Ambasadei americane. Mafia este atât de bine organizată, se arată într-o telegramă, încât nici măcar nu are nevoie să recurgă la crime pentru a avea rezultate optime.

– Vicepreședintele  Romulus Bulacu s-a transformat brusc și dintr-o dată în umbra liderului PSD, Ion Cîlea. Democrat-liberalul îl urmărește în toate ,,excursiile  demarate prin județ pentru a-l împiedica să-i racoleze primarii. Surse din PSD l-au informat că liderul pesediștilor vâlceni i-a luat deja jumătate din primari și vrea să mai salveze ce i-a mai rămas.

– Șefa DSP fuge de ziariști ca dracu de tămâie. Scandalul din SJU a redus-o la tăcere pe Maria Murăruș, declarațiile contradictorii și presiunea exercitată de  mass-media locală au speriat-o în așa hal încât se face invizibilă la fiecare descindere a presei. De teama de a nu fi luată la întrebări a pasat relația cu presa adjunctului Lorena Mărgăritescu.

– Pataliputra

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.