Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

– Într-o dimineață, stăpânitorul unei cetăți fu trezit de niște strigăte care se auzeau din piață: „Hai la mere! – La PPDD se pare că Eugen Mihalache și-a strâns economiile necesare obținerii  unui loc eligibil la alegerile europarlamentare – Hotărât lucru, premierul Ponta își bate joc de popor și de politicul autohton – Cel care l-a ajutat pe Cristian Dîrlescu, patronul firmei DOCRIS UNIVERSAL SRL, să se înfrupte cu multe miliarde de lei din primării vâlcene este nimeni altul decât Romulus Bulacu – Vosganian și Piperea vorbeau ceva de apariția unui OLTCHIM II, adică un fel de societate nouă în acte dar veche în fapte – După lungi diligențe, iată că la Râmnicu Vâlcea va veni totu și și primul om care a început în România o cruciadă a justiției – La Vâlcea, de și guvernul Ponta II este instalat încă dinainte de sărbători, la nivelul directoratelor nu s-a petrecut încă nicio schimbare

– Într-o dimineață, stăpânitorul unei cetăți fu trezit de niște strigăte care se auzeau din piață: „Hai la mere! Mere dulci cum n-ați mai gustat! . Ridicându-se indispus din pat și privind pe fereastră, văzu un târgoveț ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulțime de mușterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea , își spuse mai-marele cetății și, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic și îi porunci: „Ia cinci galbeni și mergi în piață să cumperi mere de la târgovețul acela . Primul sfetnic îl chemă pe paharnic și îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te și cumpără mere . Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgovețul acela . Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni și îl trimise în piață. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveț și îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi așa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetății, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ți confisc căruța asta cu mere . Zis și făcut. Întors la șieful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruța cu mere a târgovețului . Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit și, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reu șit să cumpăr un sac cu mere! . Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere . Paharnicul dosi jumătate din cantitate și apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere . Iar primul sfetnic se înfățișă dinaintea stăpânitorului cetății și glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reu șit să târguiesc decât cinci mere . Mai-marele cetății mușcă dintr-un măr și cugetă: „Hmmm ¦ Cinci mere pentru cinci galbeni ¦ scump, foarte scump! Și, cu toate astea, târgovețul acela avea o mulțime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile . Orice asemănare cu întreprinderile guvernului premierului Victor Ponta este întâmplătoare și răuvoitoare.

– Se apropie alegerile europarlamentare. Pe listele de candidați se vor afla și membri ai organizațiilor politice din Vâlcea. La PPDD se pare că Eugen Mihalache și-a strâns economiile necesare obținerii  unui loc eligibil după ce în decembrie a ratat șiansa să obțină un mandat de deputat în Diaspora. Bătălia mare este însă și la PSD și PNL. Cele două formațiuni au reu șit să conlucreze bine în alegerile parlamentare să obțină maxim posibil, dar nu au primit în schimb nici măcar un loc de secretar de stat sau de șief de Agenție la nivel național. Așa că acum vor face presiuni ca să aibă măcar un loc pe lista de la europarlamentare.

– Hotărât lucru, premierul Ponta își bate joc de popor și de politicul autohton. Aproape că nu-ți vine să crezi cât de ipocrit este. Zilele trecute, la finalul dezbaterilor generale asupra bugetului, el i-a atacat pe Vasile Blaga și pe Mihai Răzvan Ungureanu, amintind că aceștia au lucrat la stat și, din această poziție, au devenit apărători ai mediului privat. „Să nu o luați în nume de rău “ a zis el, constat că marii apărători ai dreptei sunt oameni care au lucrat întotdeauna la stat și acum sigur că doresc să-i apere pe privați, probabil cum îi apărau când erau la Vamă sau la vreun serviciu de informații , făcând aluzie la faptul că Blaga a fost director de vamă, iar Ungureanu șieful SIE. O măgărie! Dar de Antonescu Căcărăul șitie câte ceva mai marele uslamiștilor? Crin Antonescu – șieful liberalilor – repetăm, liberalilor! – a fost NUMAI bugetar, profesor și muzeograf și acum este liderul celor care ar trebui să fie motorul activității private, al capitaliștilor pe care trebuie să-i apere și să-i sprijine. Dar cum din bugetar nu poți face un adept al privatizării și al dezvoltării economice pe principii capitaliste, concurențiale, nici din PNL ( și liderul lui) nu poți să faci un partid altfel decât socialist, după cum se și arată.

– La mitingul la care au participat marți, 5 februarie a.c., toți salariații primăriei Popești a lipsit tocmai… viceprimarul Gheorghe Å¢îrcă. Pe surse, am aflat că absența sa se datorează unei mătu și care întâmplător este secretara domnului Ion Cîlea și care a insistat pe lângă viceprimar să nu participe la această acțiune.

– Cel care l-a ajutat pe Cristian Dîrlescu, patronul firmei DOCRIS UNIVERSAL SRL, să se înfrupte cu multe miliarde de lei din primării vâlcene cărora le-a vândut și montat la prețuri exorbitante lămpi de iluminat este nimeni altul decât Romulus Bulacu, fostul vicepreședinte PDL al Consiliului Județean. Nu credem însă că vechii pesediști din CJ nu șitiau de pe atunci de aceste afaceri care au adus în cele din urmă primăria Popești în stare de faliment.

– Vosganian și Piperea vorbeau ceva de apariția unui OLTCHIM II, adică un fel de societate nouă, în acte, dar veche în fapte. Numai că acest „2 roman  ar prelua ce e bun din ce e vechi și ar merge spre privatizare. Adică undeva la maximum 1000 de angajați și niscai secții. Iar restul ar urma să fie tocat și vândut la fier vechi pentru a achita din datorii. Cum s-ar spune, dintr-un apartament cu patru camere amanetat la bancă, măcar rămâi cu debaraua, iar restul camerelor le transformi în bani de plătit datoriile. Grozavă strategie de eficientizare a producției. Iar pentru cei 45 de milioane de euro e musai ca Bruxelles să spună „igen  altfel ¦ „de din vale de Rovine grăim… 

– După îndelungi diligențe, iată că la Râmnicu Vâlcea va veni, totu și, și primul om care a declanșat în România o cruciadă a justiției. Acuzată în repetate rânduri că ar fi omul lui Traian Băsescu, doamna Macovei este primul ministru al justiției din perioada postdecembristă a României care vine la noi, paradoxal, după „colaboratoarea” Stănoiu. Monica Macovei este artizanul renumitului MCV care provoacă dureri gastrice celor din USL și este primul ministru care a trasat o linie de independență magistraților. Mureșan, Năstase, Vântu sunt cazuri pe care în perioada 2000-2004 nimeni nu concepea că ar putea fi dosare de instanță. Din păcate, vizita doamnei Macovei vine într-un moment când în România penalii sau condamnații la închisoare sunt votați cu peste 70%. Sperăm că talibanismul europarlamentarului viitor, în ceea ce privește justiția, va găsi și la Râmnicu Vâlcea o anumită receptivitate. Din câte am înțeles, Monica Macovei va veni mai des, de acum, în municipiul nostru, pentru a vorbi despre ce înseamnă Europa, principiile fundamentale ale separării puterii în stat vs. o dictatură a majorității.

– Impotența useliștilor de a schimba directorii portocalii din fruntea deconcentratelor vâlcene spune multe despre cei ce au câștigat alegerile parlamentare cu aproape 68%. La Vâlcea, de și guvernul Ponta II este instalat încă dinainte de sărbători, la nivelul directoratelor nu s-a petrecut, încă, nicio schimbare. Atât pesediștii, cât și liberalii, bat din picioare, așteptându- și rândul, care, pare-se că nu mai vine. Mai mult decât atât, umblă vorba prin târg că anumiți directori intenționează să- și schimbe culoarea politică, trecând acum, cu arme și bagaje, în barca Puterii. Este și cazul directoarei de la DSP – Vâlcea, Maria Murăruș, care a încercat să se înscrie la liberali, însă, din păcate pentru ea, a găsit ușa închisă la acest partid. În vara lui 2012, în preajma alegerilor locale, realizând cum corabia portocalie se scufundă, descurcăreața Murăruș s-a gândit că ar fi bine să- și salveze pielea și scaunul de director, schimbând partidul. Astfel, ea a depus o cerere de înscriere în PNL, recomandată fiind de Victor Popescu, însă cererea i-a fost respinsă de BPT al PNL. De altfel, președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, hârsit în astfel de chestiuni, le-a atras atenția colegilor săi să fie foarte atenți la cererile de înscriere, mai ales când ele vin din partea unor persoane importante de la alte partide sau de la directori traseiști.

– Se ascute lupta în PDL Vâlcea. Jurcan, Rădulescu, Bulacu și „Gutău . Am pus ghilimele pentru că în cazul ultimului se spune că vom avea un iepuraș care va fi manevrat din umbră de fostul primar, urmând ca la momentul oportun, atunci când se vor clarifica treburile cu justiția, iepurașul să se dea la o parte și să lase scaunul lui Mircia. Întrebarea sau sondajul ziarului nostru este „Cum se numește iepurașul? 

– Pataliputra