Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlceaua Vâlcii

Vâlcea nu mai poate ieşi din vâlceaua în care este scufundată sistematic de incapacitatea autorităţilor locale de a gestiona potenţialul judeţului. În mai puţin de un an gradul de sărăcire a populaţiei a crescut alarmant. Acum două decenii aveam la sud vecinii din judeţul Olt care se uitau cu jind la viaţa vâlcenilor. În momentul de faţă încă mai poţi auzi votaci-oftaci pe străzi gemând de dorul investiţiilor Pirelli mutate în Slatina.

O şleahtă de neputincioşi a acaparat viaţa politică la vârful judeţului. Fiecare sector este înţesat de ei şi de camarila fiecărui partid. Pe bătut câmpii, cu sau fără graţie, avem un specialist în administraţie publică locală care are deschidere la şefii ministerelor cam cât ar fi avut şanse Titanicul de a trece printre Scylla şi Caribda. Aliatul său de „nădejde” pare preocupat mai mult de partea cinegetică, demonstrând calităţi de AL.O. Odobescu cu cont de Facebook. Pe linia potenţialilor opozanţi, o singură voce încrâncentată face ravagii. Valurile născute de deţinătorul unei jumătăţi de mandat pot fi catalogate la fel de bine drept furtuni teribile pe fundul unui pahar cu apă uitat în Sahara. Personajul vorbeşte despre deschiderea spre investitori sau despre lipsa acesteia în condiţiile în care ultimele noi investiţii în producţie din ultimele două decenii constau într-o fabrică de procesare a cărnii şi vreo două de ţiglă, metalică sau din ciment. Un merit al acestui „Orlando Furioso” portocaliu este că atunci când s-a plimbat pe la Bruxelles pentru a pleda cauza Oltchimului a băgat mâna în buzunarul propriu pentru a achita costurile deplasării. În rest, ceilalţi doi indivizi descrişi mai înainte par abonaţi la sinecuri prin apropiaţii lor şi defilează anual, după preferinţe, unul la Bruxelles, altul la plajă la „Nisipurile de Aur” cu şleahta aferentă de primari după ei.

Vâlcea şi vâlcenii încă mai aşteaptă salvarea Oltchimului, dezvoltarea turistică a nordului judeţului, dezvoltarea comunelor unde aleşii locali au apucături de-ar crăpa de invidie şi Mariean Oprişan şi vreo doi trei lideri politici mai de Doamne ajută. Un pas timid par să îl facă pedeliştii prin introducerea în structura partidului a unor asociaţii profesionale care să ofere soluţii pentru criza profundă a judeţului. Lipsiţi însă de parteneri de dialog, „portocalii” din comisiile de partid pot să aibă doar rolul de a stârni ecouri vagi din hăul în care se afundă Vâlcea.