Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO: A apărut trailerul filmului „Fast and Furious 7″, ultimul film cu Paul Walker

Amânat cu un an de zile din cauza morţii lui Paul Walker, filmul „Fast and Furious 7″ va fi lansat în premieră în luna aprilie a anului 2015. Pelicula este continuarea seriei de succes în care Vin Diesel şi Paul Walker îşi reiau rolurile lui Dominic Toretto şi Brian O’Conner. Cu cazierul curăţat şi liniştiţi alături de vechii lor prieteni, cei doi încearcă să îşi facă o nouă viaţă, dar totul se năruie în momentul în care Ian Shaw intervine, iar ei sunt nevoiţi să calce din nou în afara legii.

Vă întrebaţi cum a fost posibil ca Paul Walker să apară în continuare în imagini deşi filmările nu erau încheiate la momentul morţii actorului? Conform ContactMusic, s-a recurs la nu mai puţin de 4 dubluri pentru corp, iar în scenele finale chipul actorului va fi generat pe calculator.