Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Salman Khan, fostul iubit al Iuliei Vântu, ar putea sta 5 ani după gratii pentru braconaj

Idolul indienilor, actorul Salman Khan, cel care a lăsat oftaturi în multe piepturi feminine, e din nou pe cale de a înfunda pușcăria. De astă dată pare că nu mai are ieșire, după judecarea cazului în care este acuzat de ucidere din culpă şi fugă de la locul faptei, în urma unui accident din 2002. Actorul a fost găsit vinovat pentru că a împuşcat gazele pe cale de dispariţie în urmă cu circa zece ani. „Inculpatul a comis o crimă atroce şi a fost condamnat la cinci ani de închisoare”, a declarat judecătorul Vijender Kumar Jain de la tribunalul din Jodhpur (statul Rajasthan, vest). Khan, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat, de asemenea, la plata unei amenzi de 25.000 de rupii (560 de dolari).

Dacă avocaţii starului nu mai găsesc nici o chichiţă care să-i ajute să-şi scape clientul de puşcărie, fostul iubit al Iuliei Vântur va ajunge în august după gratii şi va rămâne acolo multă vreme. Conform presei din India, celor 5 ani primiţi ca pedeapsă pentru braconaj li s-ar mai putea adăuga alţi 5, dacă Salman va fi găsit vinovat în celălalt dosar penal deschis pe numele lui, pentru accidentul pe care l-a provocat în 2002. Atunci, un om a murit, iar alţi patru au fost răniţi din vina actorului.