Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: huffingtonpost.co.uk

Kylie Minogue s-a logodit

Foto: huffingtonpost.co.ukVedeta australiană a muzicii pop Kylie Minogue și actorul britanic Joshua Sasse și-au făcut publică logodna printr-un anunț publicat în ziarul „The Daily Telegraph”.

Kylie Minogue, în vârstă de 47 de ani, și Joshua Sasse, 28 ani, s-au cunoscut în timpul filmărilor la serialul american „Galavant”, în care joacă el, și și-au început relația în septembrie. Anunțul a fost publicat în ziarul care a fost cumpărat, în 1927, de străbunicul lui Sasse, William Berry, primul viconte de Camrose, care a fost de asemenea proprietar al „The Sunday Times”, între alte ziare.

Cântăreața australiană a făcut recent câteva comentarii despre diferența de vârstă dintre ea și viitorul ei soț: „Cred că suntem, în asentimentul general, un cuplu frumos. Din acest motiv, deși pe hârtie nu pare la fel de frumos, așa stau lucrurile. El este un tip formidabil, absolut formidabil. Chiar dacă încerc să mă comport cât mai firesc și relaxat, se citește pe fața mea cât de fericită sunt”.

Kylie Minogue a mai avut relații cu modelul spaniol Andres Velencoso, cu muzicienii Jason Donovan, Lenny Kravitz și regretatul Michael Hutchence, dar și cu actorul Olivier Martinez.