Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Iohannis a acceptat provocarea lui Halep de a cânta Imnul Naţional

Simona Halep i-a lansat preşedintelui ales Klaus Iohannis o provocare, cu ajutorul prosport.ro. Halep îl roagă pe Iohannis să cânte imnul „Deșteaptă-te române” la Cupa Federaţiei, care va avea loc la Galaţi, în februarie 2015. Alături de el, vor cânta şi jucătoarele din echipa României, care se vor confrunta cu cele din echipa Spaniei.
„Pentru că sunteți un mare fan al sportului pe care îl practic, am marea onoare, d-le Președinte, să vă întreb dacă puteți să vă alăturați echipei noastre de Fed Cup, în luna februarie, la Galați, să cântăm împreună pe teren imnul țării noastre?” susţine Simona Halep.
Răspunsul lui Iohannis nu a întârziat să apară, acesta postându-l pe Facebook: „Îi mulțumesc domnișoarei Simona Halep pentru încredere și pentru întrebare. Răspunsul meu este: Da, se poate!”, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.
În campania electorală, chiar cu două zile înainte de a se încheia, într-o conferinţă de presă, Klaus Iohannis a cântat primele două strofe ale imnului naţional „„Deşteaptă-te române”, după ce, cu o seară înainte, la Antena 3, Victor Ponta a spus că Iohannis nu ştie imnul. Provocat de moderator să spună imnul, Victor Ponta a recitat prima strofă, însă cu greşeli.