Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Adrian Enache a sărbătorit ziua fiicei lui într-un local din Vâlcea

Fiica cunoscutului artist Adrian Enache a împlinit, săptămâna trecut, 18 ani, ocazie cu care ea şi-a serbat majoratul. Petrecerea a fost una discretă într-un local din Vâlcea, la eveniment participând doar familia şi câţiva prieteni apropiaţi. Publicaţiile mondene susţin că la majoratul fiicei lor şi-au făcut apariţia, împreună, Adrian Enache şi fosta sa soţie, Corina. Mai mult, din câte se pare, petrecerea a avut loc într-un local, pe marginea unei piscinei, iar cheful a ţinut până aproape de dimineaţă.

Cu toate acestea, Adrian Enache a plecat din Vâlcea la primele ore ale dimineţii, el fugind spre aeroport pentru a lua un avion cu destinaţia Germania, acolo unde a avut de susţinut un spectacol alături de Maria Dragomiroiu.