Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: colaj

În România sunt peste 28.000 de deţinuţi. Circa 1.400 dintre cei cu drept de vot au solicitat urna mobilă

Foto: colajÎn Hotărârea nr.18/H/20.04.2016 emisă de către Biroul Electoral Central, se arată că persoanele arestate preventiv sau cele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ – teritorială, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul, vor vota prin intermediul urnei speciale.

În urna mobilă îşi vor exercita dreptul la vot şi deţinuţi celebri: Dan Voiculescu, Relu Fenechiu, Mihail Vlasov.

În situaţiile în care numărul deţinuţilor care vor să voteze într-un penitenciar este mai mare de 200, Biroul Electoral Central a stabilit că se va solicita încă o urnă specială de către conducerea unităţii de detenţie.

Directorul penitenciarului va permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi cu o stampilă cu menţiunea „VOTAT”, buletine de vot şi timbrele autocolante necesare pentru a se efectua votarea, într-un spaţiu anume amenajat pentru scrutin. Actul sau documentul de identitate valabil, aflat la dosarul individual, este eliberat temporar, doar pentru exercitarea dreptului de vot, de către directorul închisorii.