Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TRANSFERURI ILEGALE la Inspectoratul Şcolar! Inspectorii daţi pe mâna PROCURORILOR!

Nereguli grave şi penale au fost găsite, de inspectorii Corpului de Control al ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice într-un control efectuat, în perioada 11-14 august, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

Oamenii ministrului au verificat dacă transferurile, după repartizarea computerizată, privind admiterea în liceu au fost făcute conform prevederilor legale. Ei bine, ei au avut surpriza să constate că aproape toate transferurile aprobate au fost făcute ilegal, călcându-se legea în vigoare fără nicio jenă.

„Din documentele verificate, s-a constatat că, dintr-un total de 523 de cereri de transfer depuse, dintre care 7 în afara termenului stabilit, au fost aprobate 386 de cereri. Dintre cele 386 de cereri aprobate, transferurile a 332 de elevi au fost aprobate fără respectarea prevederilor legale prevăzute de Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat. S-a constatat, de asemenea, că majoritatea cererilor aprobate nu sunt însoţite de documente care să justifice situaţiile speciale invocate în aprobare.

Compararea mediilor de admitere ale elevilor transferaţi cu ultima medie de admitere din liceele în care li s-a aprobat transferul a relevat, în numeroase cazuri, diferenţe cuprinse între 1 punct şi 2,83 puncte. Comisia Judeţeană de Admitere a fost condusă de doamna Cristina Teodorovici, inspector şcolar general adjunct, şi a fost constituită din 10 membri (7 inspectori şcolari din cadrul inspectoratului şcolar, un cadru didactic şi 2 informaticieni)” – se arată în comunicatul de presă al Ministerului Educaţiei.

Ca atare, Ministerul Educaţiei a decis să anuleze toate transferurile, să cerceteze disciplinar toţi membrii comisiei de admitere de la ISJ Suceava şi să sesizeze organele de cercetare penală.