#meetandcode #codeEU #SAP4Good #AsociatiaTechsoup
Asociaţia Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân Rm.Vâlcea – ACNMBV organizează Robotics@CNMB, atelier de programare și tehnologie în cadrul inițiativei Europe Code Week 2019, sprijinită de Comisia Europeană. Evenimentul se adresează elevilor din clasele a VIII-a din oraşul Râmnicu Vâlcea și se desfășoară în data de 19 octombrie 2019 în incinta școlii.
Evenimentul este finanțat cu ajutorul inițiativei Meet and Code susținută la nivel european de compania de software SAP. În România, inițiativa este coordonată de #AsociațiaTechsoup și susține evenimente de tehnologie și programare desfășurate în timpul Europe Code Week.
30-35 de elevi vor face primii paşi în lumea roboticii cu sprijinul elevilor voluntari din clasa a XI-a şi sub îndrumarea profesorilor de informatică. Ne vom juca cu Neuron Inventor, Ozobot şi mBot în Laboratorul Infinitronics, laborator finanţat de OMV Petrom prin programul Ţara lui Andrei. Elevii interesaţi se înscriu online pe platforma eventbrite.com unde am creat evenimentul Robotics@CNMB. Urmărim încurajarea gândirii creative, dezvoltarea abilităţilor tehnico-practice, de comunicare şi lucru în echipă.
Asociaţia Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân Rm.Vâlcea – ACNMBV a participat și anii trecuţi la inițiativa Meet and Code și s-a numărat printre beneficiarii de fonduri oferite pentru organizarea de evenimente în cadrul Europe Code Week, organizând evenimentele Hackthon@CNMB şi Computational Thinking@CNMB
Pentru cel de-al treilea an consecutiv, sub motto-ul ,,Empowering a Generation”, Meet and Code încurajează organizațiile nonprofit din toată Europa să contribuie la promovarea educației digitale, prin evenimente de programare sau de tehnologie dedicate copiilor și tinerilor cu vârsta între 8 și 24 de ani.
Asociația Techsoup (https://www.asociatiatechsoup.ro) creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.
Echipa de organizare, formată din profesorii Arişanu Ana Maria, Farcaşanu Antoanela, Haller Antonia, Loghin Mălina şi voluntarii clasei a XI-a B aşteaptă, cu nerăbdare, să-i întâlnească pe participanţii evenimentului din acest an.
Lasă un comentariu