Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Bețivi prinși de polițiști în nordul județului

În cadrul raziei efectuată de oamenii legii la sfârșitul săptămânii trecute, au fost depistați 2 conducători auto, beți la volan. De asemenea, alţi cinci șoferi au fost prinși comiţând infracţiuni rutiere. Astfel au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat (3) şi fără permis de conducere sau retras (3).

În data de 06 august a.c., ora 22.00, poliţiştii au oprit pentru control un buldoescavator, ce circula pe DN 7A –Malaia.

Întrucât conducătorul auto, I. Nicolae, emana halena alcoolica, a fost testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,95 mg./l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 334 al. 1 și 336 al. 1 C. pen., urmând a se propune soluție procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.

De asemenea, în data de 06/07 august a.c., ora 03.30, V. Paul, de 21 de ani, din com. Malaia, în timp ce conducea un autoturism pe strada I. Gh. Duca din com. Voineasa a fost oprit pentru control.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,50 mg./l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.