Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dosar penal pentru firma care amenajează centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Avea 11 angajaţi „la negru”

Investiţia din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea a avut parte de tot felul de impedimente de la proiectare până la execuţie. Grav este faptul că firma de construcţii care se ocupă de lucrări, a fost depistată cu persoane care munceau fără forme legale întocmite în formă scrisă.

Această firmă cu sediul în Craiova a dat dovadă de un tupeu maxim, desfăşurându-şi activitatea „la negru” chiar sub nasul inspectorilor ITM. Ion Tănăsoiu, inspectorul şef al ITM-ului Vâlcea a declarat că „nefiind din judeţul Vâlcea, constructorul a crezut că autorităţile nu sunt acasă. Apoi, a profitat de termenul limită scurt de realizare a lucrărilor şi a crezut că scapă neobservat. Întâmplarea a făcut că nu au scăpat neobservaţi şi mă gândesc de multe ori la această atitudine sfidătoare a acestui angajator, pentru ca în judeţul Vâlcea angajatorii nu îşi permit acest lucru, deoarece sunt disciplinaţi. Pentru angajatorii care au până la 5 lucrători fără forme legale, amenda este de la 10.000-20.000 lei pentru fiecare lucrător, iar în situaţia în care numărul este mai mare de 5 lucrători, fapta se pedepseşte penal”.

Ion Tănăsoiu, a concluzionat că speră ca toți reprezentanții firmelor să conștientizeze faptul că muncă fără acte e un pericol social.

În luna iulie 2016 Serviciul Control Relaţii de Muncă a efectuat un număr de 142 controale, fiind dispuse 256 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi contractului colectiv de muncă.

Au fost aplicate 31 sancţiuni contravenţionale, din care 21 avertismente şi 10 amenzi în valoare de 86.500 lei .

În timpul controalelor au fost identificate 6 persoane primite la muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost :
– neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă
– netransmiterea datelor referitoare la angajarea salariaţilor în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic;
– neplata drepturilor salariale ;
– neexecutarea de către angajatori a clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă şi Contractul Individual de Muncă;
– neîntocmirea foilor colective de prezenţă;
– neacordarea repausului săptămânal ;
– neplata orelor suplimentare ;
– neplata orelor de noapte;
– nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control.

Tot în această perioadă, la I.T.M. Vâlcea au fost înregistrate 54 de sesizări privind nerespectarea prevederilor legale referitoare la încheierea, executarea, modificarea şi suspendarea contractelor individuale de muncă, precum şi neacordarea drepturilor salariale, neacordarea repausului săptămânal, nerespectarea clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă, etc.

În luna iulie 2016, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă a efectuat un număr de 110 de controale, fiind dispuse 380 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Au fost aplicate 99 sancţiuni contravenţionale din care, 93 avertismente şi 6 amenzi în valoare de 38.000 lei.

Au fost înregistrate 8 sesizări referitoare la încălcarea reglementărilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Tot în luna iulie 2016 au fost înregistrate 8 accidente cu incapacitate temporară de muncă şi 1 accident mortal. Nu a fost înregistrată nicio boală profesională.

Au fost dispuse măsuri de remediere pentru toate deficienţele constatate, dintre care amintim:

– evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale;
– elaborarea planului de prevenire şi protecţie ;
– efectuarea controlului medical periodic ;
– efectuarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă;
– dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru;
– dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie;
– asigurarea controlului medical la angajare şi periodic;
– asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime;
– asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului.