Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Atât de beat la volan, încât a intrat cu mașina într-un PECO

A fost panică într-o benzinărie județul Vâlcea în noaptea de miercuri spre joi! Un tânăr șofer beat criță a încurcat pedala de frână cu cea de accelerație și a intrat cu mașina sa, marca MBW, în clădirea de servicii a stației PECO. Accidentul s-a petrecut, la miezul nopții, în localitatea Orlești.

Un șofer de 32 de ani, din Prundeni – Vâlcea, a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea pe DN64 și a intrat cu aceasta în clădirea unei benzinării din localitatea Orlești – Vâlcea.

Bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, după cum aveau să constate ulterior polițiștii, iar în mașină, în momentul incidentului, mai erau doi pasageri. Cu toții au scăpat ca prin minune, fără leziuni, în urma impactului, dar o angajată a stației Peco a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, după ce a făcut un atac de panică.

„Șoferul în vârstă de 32 de ani, din Prundeni, s-a urcat la volanul autoturismului deși consumase băuturi alcoolice. Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,81 mg/l în aerul pur expirat. În mașină se mai aflau încă cinci pasageri. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Angajata stației PECO a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică”, potrivit IPJ Vâlcea.