Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţia Rutieră Vâlcea spune STOP accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii

Timp de trei zile, în perioada 25 – 27 februarie a.c., agenţii Serviciului de Poliţie Rutieră (SPR) Vâlcea vor organiza acţiuni de prevenire a accidentelor în care sunt implicaţi pietonii. Asta pentru că statistica este îngrijorătoare, de la începutul anului şi până în prezent au avut loc nu mai puţin de 9 accidente rutiere din cauza traversării neregulamentare a pietonilor, soldate cu 1 mort, 4 răniţi grav şi 5 răniţi uşor. Mai mult, din cauza neacordării de prioritate pietonilor au avut loc 8 accidente de circulaţie, soldate cu 1 persoană rănită grav şi 8 persoane rănite uşor. „Pietonii reprezintă categoria cea mai numeroasă de participanţi la trafic, fiind şi cea mai expusă riscurilor de accident. Unele dintre principalele cauze ale accidentelor în care aceştia pot fi implicaţi sunt: din vina lor – traversarea prin locuri nepermise sau la culoarea roşie a semaforului electric, sau pe fondul nevinovăţiei acestora – atunci când traversează strada regulamentar pe trecerea de pietoni dar conducătorii auto nu le acordă prioritate” – se arată într-un comunicat al SPR Vâlcea.