Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCREDIBIL: Un cal a lovit un OPEL la Voineasa! Animalul a fugit de la locul accidentului

Vineri, 25 martie 2016, în jurul orelor 19.27, pe DN 7 A, la km. 29+925 m, între Voineasa şi Malaia a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu 4 victime. Un cal a lovit un autoturism marca Opel, condus de T.G. de 41 de ani, din Filiaşi, judeţul Dolj. Imediat, la faţa locului au apărut atât echipajele de poliţie, cât şi două ambulanţe şi deşi au fost 4 răniţi uşor, doi dintre ei au refuzat spitalizarea. Dintre cei doi care au ajuns pe mâna medicilor, un bărbat, P.I. de 39 de ani, a fost transportat la spitalul din Brezoi, având TCC acut minor și traumatism genunchi stâng, iar celălalt, N.G., de 35 de ani, a fost transportat la Râmnicu Vâlcea, având contuzie genunghi drept.

Din primele cercetări ale oamenilor legii, se pare că animalul fusese lăsat nesupravegheat, iar în prezent se verifică dacă are sau nu un proprietar. După impact, calul nu a mai fost găsit la fața locului, semn că nu a fost rănit foarte tare.