Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cu o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat un tânăr a făcut accident în Horezu

La data de 21 august a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe raza orașului. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 28 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Matei Basarab din oraș, iar la un moment dat a părăsit partea carosabilă, lovind gardul ce imprejmuiește un teren.

Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită, rezultând doar pagube materiale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.