Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENŢIE ŞOFERI: Vâlcean trimis după gratii pentru că a circulat cu permisul anulat

A avut tupeul fantastic de a circula cu o maşină pe drumurile publice, deşi avea permisul de conducere anulat. Pentru îndrăzneala sa, un vâlcean din localitatea Amărăşti a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare, el fiind „ridicat” joi, 10 aprilie a.c. Casian Cedica – 40 de ani, a fost judecat de Judecătoria Sighişoara, el fiind prins în judeţul Mureş circulând cu un autovehicul pe drumurile publice cu un permis anulat. „Magistraţii au reţinut în sarcina acestuia comiterea de infracţiuni la regimul rutier, fiind condamnat la 9 luni închisoare. Bărbatul a fost identificat şi predat poliţiştilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale în vederea escortării acestuia la penitenciar” – se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.