Ca să încerci a scrie despre un om care aproape avea să împlinească 100 de ani, tu neavând nici măcar 70, este o oarecare îndrăzneală. Citeam undeva că este foarte important să preţuim vârsta fiecăruia, chiar dacă are o zi mai mult, îndurată în avatarurile acestei vieţi. Aşa mi-a fost dat şi mie, dar mai ales Preasfinţitului Gherasim, ca să ne întâlnim şi să lucrăm în ascultare bisericească, din anul 1985 şi până în 1990, Preasfinţia Sa ca Episcop titular, iar eu ca Arhiereu în marea Eparhie a Râmnicului şi Argeşului, care se întindea din Carpaţi la Dunăre şi de mărimea unei Elveţii, ca să nu mai vorbesc de frumuseţea, peste măsură, a locurilor binecuvântate, cu creştinii minunaţi, cu inima de aur. (….) Voi povesti câteva episoade din cei cinci ani cât am avut binecuvântarea de la Dumnezeu ca să fim înjugaţi la sfânta lucrare arhierească.
Sinceritatea curata ca izvorul muntelui
Îmi povestea cum a rămas orfan de tatăl său, care a căzut pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Cred că apropierea de Patriarhul Iustin a fost şi pentru faptul că, însuşi Patriarhul a suferit de aceeaşi durere a orfanului de război. Altcum şi altfel de limbaj au doi orfani de mici, plecaţi pe drumurile înstrăinării. A trebuit să meargă în lume să-şi facă un rost. Aşa a ajuns la Galaţi până la 10 ani ca să înveţe meseria de tâmplar, început de calfă fără să bănuiască vreodată că-şi va face tot în acelaşi oraş dunărean, început de lucrare arhierească. Patronii au plâns când Gheorghiţă Cristea a plecat, lăsându-i cu amintirea unui prâslea voinic, săritor şi sincer ca zglobiul izvor de munte.
Cristea cel jucăuș, ucenic la Chesarie Păunescu!
Şi aşa, dintr-o dată, a devenit ucenic al severului arhimandrit şi director de Seminar, Chesarie Păunescu, chip de sfânt rămas în ruga şi amintirea ucenicului iscoditor şi neastâmpărat ca argintul viu.Într-o zi de iarnă, aşa cum le stă bine copiilor zvăpăiaţi, se jucau cu bulgări de zăpadă de-a ascunselea. Cristea cel jucăuş, că aşa-i zicea severul director, s-a urcat la etaj şi aştepta pe un coleg să iasă de pe gang şi să-i dea un bulgăre zdravăn de zăpadă. Când l-a văzut ieşind, i-a tras un bulgăre direct în potcap. Cel dăruit nu era altul decât directorul Chesarie Păunescu. A înţeles gluma. De aceea nu l-a uitat când l-a propus pentru arhierie la Galaţi, ca ajutor bătrâneţilor arhiereşti!
(…)
Arhiepiscopul norocos, cu sfinți mulți!
Am spus mai la început despre grija pentru sfinţii de la Niculiţel. Fost-a de la Dumnezeu rânduit ca să se înmulţească sfinţii care împodobesc calendarul nostru ortodox. La cei patru sfinţi: Zotic, Atal, Camase şi Filip, vin cei cinci sfinţi martiri: Constantin Vodă Brâncoveanul şi cei patru fii și Ianache, dimpreună cu Antonie de la Iezer, fără să mai vorbim şi de Grigore de la Bistriţa. Plin de bucurie, spunea adesea, că spaţiul vâlcean este o grădină plină de flori arhitecturale, întrupate în biserici şi mănăstiri, precum şi de miresme duhovniceşti: sfinţii lui Dumnezeu cu moaştele lor, întru bucuria noastră duhovnicească! Ce dar de la Dumnezeu a fost mai mare pentru un arhipăstor, doldora de ani şi sănătate?
L-am crezut un mare zgârcit pe vlădica!
A plecat într-un an – mare lucru – în Germania să-l vadă pe vechiul prieten Albert Rauch. M-am şi mirat ştiindu-l grijuliu în toate şi prezent neadormit. Noi ne-am bucurat că pleacă pentru a răsufla mai uşuraţi de greul zilei. Dar bucuria n-a durat prea mult. Înainte de a pleca mi-a dat în grijă rezolvarea a vreo 400 de probleme, notate pe câţiva metri de coală de hârtie. Era un răboj în toată regula. Nici nu ştiu de unde le-a scos. Am rămas uimit şi m-a apucat o grijă jalnică, ştiind cât este de nemulţumit dacă nu duci la capăt lucrarea încredinţată.Ne-am apucat de lucru cu ghiotura, tot tăind din răboj. Dar ne-am apucat şi de aprobat bani cu carul pe la şantiere, materiale cu vagonul şi vinul liturgic din pivniţă, vândut într-o mare repezeală pe la parohii. Când s-a întors Vlădica din drumeţia nemţească i-am prezentat spre aprobare, procesele-verbale, cu cele orânduite de noi, vitejii, în lipsa titularului blagoslovit la drum. Stăteam ca unul care făcusem isprăvi îndrăzneţe. Vlădica aproba de zor, între ah şi vaiuri! Nu mai văzuse aşa ceva până atunci. Trăiam momente cumplite, dorind să nu-l fi supărat în ruptul capului. În cele din urmă aud sentinţa şi mai cumplită: Fratele meu întru arhierie, să nu mai aprobi de azi înainte cele trei valori: bani, materiale şi vin! M-am conformat! Se putea, altfel? În gândul meu mi-am zis: n-am văzut aşa om zgârcit! Nu ştiu cum, poate am zis şi mai sonor acest lucru pentru că Vlădica Gherasim a auzit. Mi-a spus,sfielnic, pentru că aşa îi era obiceiul cel bun: Vei vedea Calinic, atunci când vei ajunge titular, cât este de greu să împarţi, cu grijă, ca să ajungă la toţi. Atunci nu l-am înţeles deplin, dar m-am lămurit după 1990, când am devenit şi mai zgârcit ca vlădica Gherasim, cel mult econom!
Cine-l are de prieten pe Gherasim eparhul, este un om bogat! Câte ceva despre caracterul vlădicesc!
Cred că era prin anii 1987-1988 când, fără aprobarea scrisă a Preasfinţitului Gherasim, am tuns în monahism 13 fraţi vieţuitori de la Mănăstirea Turnu şi 7 de la Mănăstirea Frăsinei. Nu se mai întâmplase, chiar aşa, să fie împodobite mănăstirile cu 20 de călugări, într-un an! Cineva ne-a tras o pâră la Înalta Stăpânire politică, după care am fost chemaţi la Departamentul Cultelor. Eu nu prea vroiam să mă duc, dar Vlădica Gherasim a poruncit să mergem şi ne-am prezentat să dăm seama de îndrăzneală. L-am văzut pe vlădica Gherasim cum argumenta cu ton ridicat şi bătând cu pumnul în masă. Nu mă aşteptam la o astfel de atitudine hotărâtă. A crescut în ochii mei încă o dată cât era. Aşa da Episcop, mi-am zis mie şi i-am spus-o şi Arhieriei Sale. Altădată, după evenimentele social-politice din 1989, primesc un telefon ca să mergem la Slatina, la autorităţile locale nou revoluţionare şi să depunem mărturie pentru fondurile judeţene date la Mănăstirea Brâncoveni mai ales prin grija Elenei Bărbulescu care era arestată. M-am cam codit, dar până la urmă am mers cu frica-n sân, mai ales că era o mare animaţie revoluţionară şi te puteai aştepta la surprize. Episcopul Gherasim a fost ferm, cum nu l-am văzut niciodată, arătând adevărul şi argumentând, cu mare risc, vrednicia Elenei Bărbulescu. Drept să spun că nu mă aşteptam, la aşa ceva. Mi-am zis atunci că cine-l are de prieten pe Gherasim eparhul, este un om bogat. (….)
Era arhiereul lepădat de cele lumești!
Cea mai tristă stare din viaţa noastră este atunci când ajungem în situaţia de a fi siliţi să plecăm din locul de muncă şi să nu avem unde să mergem, efectiv. N-am gândit să ne facem casă şi masă şi alte acareturi. Am jurat sărăcie de bună voie, doar! Ne-am gândit că nici Iisus, nu avea unde să-şi plece capul! În primele luni ale anului 1990, sufla şi pe Valea Oltului, în sus şi în jos, duh de înnoire revoluţionară. Mi-am notat totul în jurnal. Primesc un telefon ca urgent să mă prezint la Vâlcea. Vlădica Gherasim avea pe cap ispita plecării, pentru că nu mai poate îndura anumite stări de lucruri. Plângea că nu are unde să meargă. M-a apucat o mare durere. Era omul cel sincer, era călugărul adevărat, era arhiereul lepădat de cele lumeşti!
Gingășie părintească ! Pe la 5 dimineața suna telefonul…
Pe la noi la Vâlcea, Vlădica Gherasim nu prea avea dor de odihnă. Pe la 5 dimineaţa suna telefonul şi auzeam cele mai frumoase cuvinte: – Copăcel, copăcel? Şi închidea telefonul. Era semnalul de sculare din somn al lui Calinic cel mic. Aşa eram de bucuros de aşa vorbe, dis-de-dimineaţă, încât mai trăgeam un somn, acum, cu bogata binecuvântare arhierească! După ce Vlădica Râmnicului şi Argeşului trebăluia prin curte, însoţit de bastonul de bambus, mă chema la un ceai. Pe masă erau, de fiecare dată, ouă fierte cu căciuliţă de lână. Aşa de mult mă bucuram dar mă şi amuzam de această ambianţă. Doi arhierei ai lui Dumnezeu m-au invitat ani în şir la masă, cu o dragoste absolut părintească: Patriarhul Teoctist, atunci când am fost deputat în Parlament, şi episcopul Gherasim cât timp am arhierit sub ascultarea Sa!
Sub aripa Duhului Sfânt! Ajunge episcop titular, când alții se pensionează…
Reflectând la viața cea mult zbuciumată a Arhiepiscopului Gherasim al Râmnicului, gândul mă duce la pronia dumnezeiască. Acest om a ajuns arhiereu la o vârstă, totuși, înaintată, la 56 de ani!Primii 15 ani s-au împărțit între Galați, vreo 5, iar la Râmnic, vreo 10, sub ascultarea celor trei arhierei: Chesarie Păunescu, căruia îi fusese elev cernican, Antim Nica, arhiepiscopul sever și Iosif, cel cu glas înalt, ondulat artistic, care nu-și dorea niciun ajutor, la anii lui destul de multișori, o parte petrecându-i în cărucior. A ajuns episcop titular la vârsta de 70 de ani, când alții se pensionează, sătui de muncă și năduf. Gherasim Arhiereul pășea ca un voinic, cu pas sigur și iute, ca sprinten episcop titular, al unei întinse și frumoase eparhii din România, cu trei județe și peste 1000 de parohii, cu 40 de mănăstiri și schituri.
Răbdătorul Vlădică a trecut cu strălucire peste toate capcanele…
Răbdătorul Vlădică a trecut cu strălucire peste toate capcanele care i s-au întins de-a lungul celor aproape 100 de ani, biruind în numele Domnului, toate asperitățile unei vieți vijelioase și instabile. Într-un cuvânt, n-a voit să moară! Dar s-a întâmplat și aceasta! Ca să primești putere de la Dumnezeu și să ajungi la un secol de viețuire pământească, întru slujire arhierească, de 44 de ani, dintre care 30 ca titular, în același loc, este o clară prezență a Duhului Sfânt, în lucrarea harnicului arhiereu al lui Hristos, Gherasim Arhiepiscopul! Iar acum, cu ajutorul Veșnicului Arhiereu Iisus Hristos, se prezintă cu darurile pe care le-a primit înmulțite ca și vrednicii lucrători ai Evangheliei! Numele Arhiepiscopului Gherasim se așează luminos la loc de mare cinste și cinstire, de cei prezenți, și viitorimea românească și ortodoxă!
† Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului