Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT rutier GRAV la Livezi. Unei victime i-a fost smuls brațul drept

Membrii echipajului SMURD din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în urma cu câteva minute pentru acordarea de îngrijiri medicale mai multor persoane, în urma producerii unui accident rutier produs în localitatea Livezi, sat Paraienii de Mijloc, pe DN67B, unde au fost implicate două autoturisme.

În urma producerii accidentului au rezultat 2 victime conștiente, neîncarcerate. Una din victime are bratul drept smuls. Pentru salvarea acestuia a fost solicitat elicopterul SMURD Dolj, acesta urmând să fie preluat de la Spitalul Bălcești, unde a fost dus pentru stabilizare.
Cea de-a doua victimă a fost stabilizată și este transportată la CPU Horezu de echipajul SMURD. Ambele victime se aflau în aceeași mașină. În cel de-al doilea autoturism se aflau 5 persoane, care nu au fost afectate.