Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: ziarulunirea.ro

13 iulie, zi cu ghinion pentru un vâlcean. I-a ars casa!

foto: ziarulunirea.roPompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în data de 13.07.2017, la ora 15.58, pentru salvarea unei locuințe, proprietatea lui V.Z. din localitatea Măciuca, satul Măciuceni.
Flăcările s-au declanșat într-una dintre camere, la instalația de alimentare cu energie electrică. Până la stingerea incendiului, a ars izolația cablului de la instalație, iar zidurile clădirii s-au degradat prin afumare. Incendiul a fost stins, la scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, înainte ca flăcările să cuprindă întregul imobil. Pe timpul intervenției, proprietara a suferit un atac de panică motiv pentru care a primit îngrijiri de la echipajul SMURD aflat la locul intervenției. Ulterior femeia a refuzat transportul la spital. Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurt circuit la instalația electrică.