Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ucraina: Haos total la Kiev

• SUA susțin că președintele Ianukovici poartă „principala responsabilitate” pentru violenţe • Rusia anunță că va coopera în Ucraina numai cu puterea, care apără „interesele statului”

La Kiev, violenţele s-au amplificat joi, 20 februarie a.c., iar imaginile par apocaliptice: jurnaliştii străini relatează despre cadavre în plină stradă, unde, de asemenea, se şi trage cu arme de foc. Din cauza violenţelor, Marea Britanie şi Canada şi-au închis ambasadele şi s-au retras din Ucraina. Deşi miercuri seara, preşedintele Ianukovici şi liderii Opoziţiei ajunseseră la un acord, joi dimineaţa violenţele au escaladat. În acest moment, la Kiev se aflau trei miniştri de Externe, din Franţa, Germania şi Polonia, care încercau să ajute la găsirea unei soluţii paşnice.

Până în acest moment, au fost spitalizate 287 de persoane, însă numărul răniţilor este cu mult mai mare. Mulţi dintre ei refuză internarea de teamă să nu fie arestaţi de autorităţi. Jurnaliştii străini susţin că la KIEV se trage în stradă cu muniţie de război. Situaţia este acum mult mai gravă, după ce protestatarii au spart mai multe depozite de armament şi dispun acum de muniţie. În timpul nopţii, protestatarii au consolidat baricadele.

Cel puţin 17 manifestanţi au fost ucişi joi la Kiev, au constat jurnalişti AFP. Un jurnalist a putut să vadă zece cadavre zăcând pe jos în Piaţa Independenţei, în centrul Kievului, în faţa Hotelului Kozaţki. Alt jurnalist a numărat şapte cadavre în holul Hotelului Ucraina, situat de cealaltă parte a pieţei. Martorii vorbesc de 21 de persoane ucise.

Rusia anunţă că va coopera în Ucraina numai cu puterea, care apără „interesele statului”, pe care nu „te ştergi pe picioare”, a declarat joi premierul Dmitri Medvedev, relatează AFP. „Este necesar ca partenerii noştri să aibă tonus, ca puterea în exerciţiu în Ucraina să fie legitimă şi eficientă, să nu te ştergi pe picioare pe ea ca pe o cârpă”, a declarat Medvedev într-o şedinţă de Guvern.

Parlamentul şi Guvernul Ucrainei au fost evacuate după ce protestatarii au determinat forţele de securitate să se retragă din Piaţa Independenţei din Kiev. Poliţia susţine că 20 dintre agenţii săi au fost răniţi, potrivit Russia Today. Poliţiştii ar fi fost împuşcaţi în timp ce încercau să controleze mulţimea formată, la primele ore, din aproximativ 3.000 de protestatari.

Preşedintele SUA, Barack Obama, susţine că administraţia preşedintelui Viktor Ianukovici poartă „principala responsabilitate” pentru violenţele din Ucraina. „Statele Unite consideră că Administraţia de la Kiev poartă principala responsabilitate pentru violenţe; vor exista consecinţe dacă vor fi depăşite limitele”, a avertizat preşedintele american.