Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Fundatia Dumitru Draghicescu

Senatorul Niţu lansează primul volum din trilogia „Noua cetate a lui Dumnezeu”, de Dumitru Drăghicescu

Foto: Fundatia Dumitru DraghicescuSenatorul Dan Niţu, fondatorul Fundației Dumitru Drăghicescu, organizează, luni, 26 octombrie 2015, de la ora 17.00, lansarea primului volum Calea, din trilogia Noua cetate a lui Dumnezeu, de Dumitru Drăghicescu (1875-1945).

Evenimentul va avea loc la Biblioteca Antim Ivireanul Râmnicu Vâlcea, iar cartea a fost publicată la editura Paideia (traducerea din limba franceză George Anca, ediție îngrijită și prefațată de Virgiliu Constantinescu Galiceni). Suportul financiar pentru traducere și pentru publicare a fost asigurat de Fundația Dumitru Drăghicescu.

„Opera Noua cetate a lui Dumnezeu a fost concepută de Dumitru Drăghicescu în trei părți: 1. La nouvelle Cité de Dieu I-La Voie (Calea sau Cum justifică filosofia istoriei Societatea Națiunilor și ideologia sa: neo-creștinismul), publicată în două ediții, la Paris, 1929 și 1942; 2. La nouvelle Cité de Dieu II-Vérité et Révélation (Adevăr și Revelație), 2 volume, publicată la Paris în 1934 și La nouvelle Cité de Dieu III-La Vie humaine et le Christianisme (Viața oamenilor și Creștinismul), nepublicată.

Fundația Dumitru Drăghicescu a mai susținut, în 2011, publicarea manuscrisului inedit al lui Dumitru Drăghicescu, Dumnezeu și destinul Universului (ed. Solaris Print, București) și continuă, prin editarea în limba română a Noii cetăți a lui Dumnezeu, proiectul de recuperare integrală a scrierilor marelui gânditor român” – se arată într-un comunicat al Fundaţiei Dumitru Drăghicescu.