Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Inaugurarea de către Turcia a unuia dintre cele mai mari poduri suspendate din lume

Preşedintele Erdogan, a inaugurat ieri unul dintre măreţele sale proiecte, podul autorutier de peste golful Izmir. AFP informează că lucrarea a demarat acum trei ani. Acest pod peste Marea Marmara a fost botezat Osman Gâzi şi este unul dintre cele mai mari poduri suspendate din lume, întinzându-se pe o lungime de 3 kilometri. El constituie tronsonul principal al proiectului autorutier Gebze-Orhangazi-Izmir, lung de 433 km.

În acest proiect s-au investit în total 9 miliarde de dolari şi este unul dintre proiectele ambiţioase ale lui Erdogan pentru anul 2023. Autostrada urmează să scurteze durata călătoriei între mai multe oraşe şi districte din regiunea vestică industrializata a Turciei.

Măreţele proiecte ale preşedintelui turc sunt criticate de opoziţie şi apărătorii mediului. În 2017 ar urma realizarea proiectului celui de al treilea aeroport internaţional, care iese din pământ în nord-vestul Istambulului, decimând pădurile din jur. Aeroportul va fi capabil să primească 159 de milioane de pasageri anual.

Alte proiecte ale actualului preşedinte al Turciei sunt: cel de al treilea pod peste Bosfor, unind cele două maluri pe care se afla Istambulul şi un canal între Marea Marmara şi Marea Neagră. Uriaşa moschee de la Camlica, de pe malul asiatic al Bosforului se inaugurează parţial vineri seara odată cu primele rugăciuni.