Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO. Concertul excepțional de Colinde „Colindăm Domnului, colind!”

Sala Traian din Râmnicu Vâlcea a fost neîncăpătoare pentru cei peste 4 mii de oameni care au venit, și în acest an, să asculte colinde într-o acustică excepțională, sub bagheta talentatului pr. prof. dr. Siluan Dumitru Scurtu. A fost cea de-a noua ediție a Concertului de Colinde „Colindăm Domnului, colind!”, o ediție care a întrecut orice record, iar publicul a plecat încărcat spiritual. A fost cel mai frumos și emoționant eveniment de gen care a fost organizat vreodată în Vâlcea.

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 15 decembrie, a avut loc Concertul de Colinde „Colindăm Domnului, colind!”, aflat la cea de-a IX-a ediție. La evenimentul de la Sala Traian din Râmnicu Vâlcea, frumusețea colindelor a sălășluit tainic în inimile celor peste 4000 de participanți.

Concertul dirijat de Pr. Prof. Dr. Siluan Dumitru Scurtu s-a bucurat de participarea extraordinară a tenorului Lucian Corchiș, solist al Operei Române din București , a sopranei Monica Valentina Scurtu și a actorilor Daniela Nane și Alecsandru Dunaev, alături de Formația „Arheon” a Arhiepiscopiei Râmnicului, Corul Preoților Vâlceni, Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, Clasa de Canto de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea”, Corurile „Brevis” și „Crescendo”.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a arătat în cuvântul de binecuvântare împărtășit celor prezenți că „Perioada în care ne aflăm acum, cea a postului, a fost instituită ca o pregătire pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului sau a Crăciunului, pentru a avea în sufletele noastre spațiu și timp pentru primirea Celui care este mai presus decât acestea, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni.

Cântările liturgice și textele biblice care se rostesc în această perioadă vorbesc despre pregătirea omenirii, prin patriarhii, profeții și drepții Vechiului Testament, ca să primească pe Fiul lui Dumnezeu „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om”, cum frumos mărturisim în Crez sau Simbolul de credință.

Creștinismul este, întâi de toate, taina iubirii lui Dumnezeu devenit Om pentru noi. Această iubire nesfârșită și mai presus de înțelegere a lui Dumnezeu pentru oameni a inspirat și pe cei care au alcătuit colindele: „Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile zidite de Tine mulțumire aduce Ție: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunarea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara”.

Colindul românesc a fost și va rămâne pentru totdeauna o sursă de trăire intensă, de bucurie deplină a sufletelor noastre, adunate în jurul Pruncului Iisus, Cel Care din Fecioară S-a născut pentru noi și pentru a noastră mântuire. Melodicitatea și exuberanța acestei muzici, simplitatea ei, candoarea redării în discursul muzical și delicatețea expresiei textului contribuie din plin la farmecul inconfundabil caracteristic colindelor religioase românești”, a spus Chiriarhul Râmnicului.