Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DEZASTRU: Zeci de gospodării inundate în Vâlcea

Conform ultimului bilanţ al pompierilor vâlceni, după ploile abundente din noaptea de luni spre marţi, 28/29 iulie 2014, zeci de gospodării au fost inundate. Astfel, în Drăgăşani au fost afectate cinci locuinţe, 19 beciuri, şase curţi şi trei anexe. De asemene, pompierii au intervenit şi în următoarele localităţi: Bălceşti (două beciuri), Băile Govora (un beci), Budeşti (o locuinţă, un beci, două anexe), Drăgăşani (două locuinţe şi trei curţi), Ghioroui (zece beciuri), Mihăeşti (o locuinţă, o curte şi o anexă), Prundeni (o locuinţă şi un beci) şi Râmnicu Vâlcea (patru beciuri, şi două curţi).

O problemă deosebită a apărut la Drăgăşani, acolo unde un autoturism a rămas blocat în pasajul de sub calea ferată de pe strada Tudor Vladimirescu, pasaj ce a fost inundat.