Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Chestorul Stoica prevesteşte „vremuri grele” pentru IPJ Vâlcea

În doar câteva luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea a rămas fără oameni de valoare, zeci de poliţişti cu experienţă şi cu o carieră de invidiat luând decizia să se retragă la pensie. Din păcate însă, nu puţini sunt cei care afirmă că din urmă nu vine nimic. Avertismentul a fost lansat şi de fostul inspector şef al Poliţiei Vâlcea, generalul în rezervă Ion Stoica, acesta ţinând un speach în faţa poliţiştilor vâlceni chiar de Ziua Poliţiei Române.

Stoica prevesteşte „vremuri grele” pentru IPJ Vâlcea şi tindem să credem că vorbele sale se bazează pe o analiză realistă din interior. Sigur, nu este mai puţin adevărat că din acest moment va începe o luptă pe viaţă şi pe moarte în interiorul unităţii, funcţiile lăsate libere fiind un motiv întemeiat. „Lupii tineri” se vor „mânca” între ei, iar adjunctul Voica va fi nevoit să le facă faţă de unul singur.

„După 32 de ani de carieră nu credeam că o să am atât de multe emoţii. Au trecut anii…S-a emis ordinul de trecere în rezervă. În viaţă am luat multe decizii importante, dar cele mai grele decizii au fost acum 32 de ani, când am hotărât să plec din cercetarea ştiinţifică şi să vin în cercetarea penală şi acum, această decizie, ultima decizie a mea, de plecare din Ministerul de Interne, din rândul cadrelor active. A fost o decizie extraordinar de grea. N-am dormit nopţi întregi. Eu am venit la Vâlcea ca să rămân, dar modificările acestea legislative, fluctuaţia acesta în domeniul legislativ al pensiilor, ca pe mulţi alţi colegi din Ministerul de Interne, m-a determinat, în urma unei analize serioase, să fac acest pas şi să mă hotărăsc să mă retrag.

Ca o previziune, spun că urmează vremuri grele. N-aş vrea ca într-un asemenea moment festiv să vin cu aceste previziuni, dar în afară de faptul că e un an greu, gândiţi-vă câţi oameni au plecat din Poliţia Română, gândiţi-vă câte funcţii de conducere trebuie ocupate. De aceea sunt sigur că vă veţi mobiliza şi veţi obţine rezultate bune, cum aţi obţinut şi până acum. Am fost invitat şi de colegii de la Argeş să iau parte la activităţile dedicate Zilei Poliţiei Române, dar nici nu am conceput să nu fiu lângă dumneavoastră. Eu am fost cu sufletul din 2010, de când am venit, am fost cu sufletul lângă dumneavoastră şi am obţinut rezultate foarte bune. Sufletul meu rămâne la Vâlcea. Vă promit că voi veni pe la dumneavoastră.

De 7 ani sunt cadru universitar, predau. Voi veni şi voi preda şi la Vâlcea. Nu ştiu dacă de acum sau din toamnă, dar cel puţin o dată pe săptămână voi veni la Vâlcea şi voi trece să vă salut. Dacă aveţi nevoie de mine sau de experienţa mea în orice problemă, vă rog să apelaţi cu încredere şi voi face tot posibilul să vă ajut în limita posibilităţilor. Nu se ştie niciodată ce oferă viaţa. Este posibil să ne reîntâlnim peste un timp. N-aş vrea decât să vă mai spun că vă mulţumesc din tot sufletul pentru ceea ce aţi realizat şi pentru ceea ce am făcut împreună” – a declarat fostul şef al IPJ Vâlcea, generalul (r) Ion Stoica.