Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

Lupte interne pentru şefia IPJ Vâlcea!

foto Vocea ValciiNeaşteptat, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea se dau lupte grele pentru şefia unităţii. Deşi mulţi se aşteptau ca, în cursul săptămânii trecute, comisarul – şef Ilie Voica să primească împuternicire pe o perioadă determinată, până la organizarea unui concurs, ei bine, iată că hârtia nu a ajuns la instituţie.

Gurile rele spun că decizia întârzie pentru că sunt personaje în cadrul Poliţiei Vâlcea care şi-au băgat „coada” la Bucureşti şi trag sforile să fie promovate în funcţia de inspector – şef. Să fim sinceri, zvonurile ni se par de-a dreptul ilare, date fiind numele celor doi poliţişti cu aere de mari şefi, ce se văd conducătorii unităţii.

Este vorba despre două personaje în adevăratul sens la cuvântului din cadrul Poliţiei Vâlcea, poliţişti ale căror pretenţii sunt exagerate şi care i-au făcut pe colegii lor să afirme: „Dacă reuşeşte unul dintre ei să ajungă în fruntea unităţii, putem să desfiinţăm dracu’ poliţia la Vâlcea!”.

Astfel, cei doi „pretendenţi” sunt comisarul şef de poliţie Ion Matei, actualul împuternicit Şef Poliţie Municipiu Râmnicu Vâlcea, şi comisarul şef de poliţie Dănuţ Drăghici – şeful Serviciului de Logistică din cadrul IPJ Vâlcea. Sperăm totuşi ca zvonurile să nu se adeverească, iar Ministerul Afacerilor Interne să ia cea mai bună decizie pentru Poliţia Vâlcea şi ne referim aici la împuternicirea comisarului şef Ilie Voica sau delegarea unui alt poliţist cu experienţă, adus din alt judeţ sau chiar de la Bucureşti.