Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Centrul Expozițional Seaca a fost, în sfârșit, inaugurat

INVESTIÅ¢IE. „Proiectul Centrului de Convenții și Expoziții Nord Oltenia este cel mai important pas în demersul nostru, de a impune orașul Călimănești ca un brand internațional în domeniul turismului  “ a declarat primarul stațiunii Călimănești, Ilie Amuzan.

Miercuri, 22 decembrie 2010, conducerea Consiliului Județean Vâlcea și primarul localității Călimănești, Ilie Amuzan, au înfăptuit minunea de a inaugura Centrul de Convenții și Expoziții Nord Oltenia de la Seaca. Așteptat cu mare interes de către vâlceni pentru a vedea dacă acest centru, care a „înghițit  miliarde de lei vechi din bugetul statului, își va găsi utilitatea, Centrul de la Seaca și-a deschis, în sfârșit, porțile. Inaugurarea a avut loc în pavilionul central al Centrului de Convenții și Expoziții, fiind prezenți reprezentanți ai Primăriei Călimănești, Consiliului Județean Vâlcea, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, precum și politicieni, primari vâlceni și șiefi ai instituțiilor deconcentrate din județ. Trebuie menționat că prin acest proiect, cel mai mare de acest gen din Olteniei, autoritățile vâlcene au dorit să creeze o destinație de afaceri prin intermediul căruia să dezvolte turismul din zonă. Mai exact, obiectivul principal al proiectului în valoare de 9,35 milioane de euro fără TVA, din care valoarea cheltuielilor eligibile este de 8,25 milioane de euro, este dezvoltarea infrastructurii de afaceri și îmbunătățirea accesului la mediul de afaceri, furnizarea de informații, servicii și tehnologii, cu scopul de a crește nivelul competitivității afacerilor și de a crea un cadru favorabil atragerii investițiilor locale și străine în zona Călimănești – Vâlcea și, implicit, în Regiunea Sud – Vest Oltenia. Așadar, panglica inaugurală a acestui important centru a fost tăiată de primarul orașului Călimănești “ Ilie Amuzan, președintele Consiliului Județean Vâlcea “ Ion Cîlea, vicepreședinții CJ “ Dumitru Persu și Romulus Bulacu, precum și de prefectul Petre Ungureanu. „Sunt foarte bucuros că astăzi, după cinci ani de când am demarat materializarea acestei idei, în preajma sărbătorilor, aprindem în sfârșit luminile la Centrul Expozițional de la Seaca. Trebuie să depunem toate eforturile necesare pentru a asigura succesul centrului, întrucât estimăm că acesta ar antrena crearea de noi locuri de muncă și o creștere cu 2% a PIB-ului județului în următorii cinci ani. Astfel, prin cel mai mare proiect public generator de venit din regiunea Sud-Vest Oltenia ne onorăm angajamentul de a face din Vâlcea un județ competitiv, mai dinamic și mai prosper  – a spus președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea. La rândul său, primarul stațiunii Călimănești, Ilie Amuzan, s-a arătat mândru de această investiție, fiind încrezător că orașul pe care îl conduce va avea multe beneficii în urma construirii acestui centru expozițional. Edilul din Călimănești a ținut să profite de ocazie și să-l menționeze în discursul său și pe fostul președinte al Consiliului Județean, Dumitru Bușe, care, din păcate, nu a mai apucat să vadă realizat proiectul pe care el l-a inițiat. „Următorul pas în implementarea proiectului este achiziția dotărilor necesare și apoi ocuparea spațiilor de firmele expozante. În primă fază, proiectul va presupune și crearea a 45 de locuri de muncă, respectiv în primii doi ani de implementare, urmând ca în următorii trei ani să se adauge încă 50 de locuri de muncă indirecte. În afară de centrul expozițional, la Călimănești mai sunt implementate în prezent alte două proiecte finanțate din fonduri europene, respectiv „Mirajul Oltului”, a cărui valoare este de peste 34,98 milioane de lei și proiectul de modernizare a parcurilor din stațiunea Călimănești “ Căciulata în valoare de peste 25,51 milioane de lei  “ a declarat Ilie Amuzan, primarul localității Călimănești.

CLAUDIA STANCIU