Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cele mai frumoase cadouri pentru femeile însărcinate

Vestea că o membră a familiei sau o prietenă dragă este însărcinată este deseori acompaniată de felicitări și laude. Din nefericire, în țara noastră rata de infertilitate crește de la an la an, iar venirea pe lume a unui bebeluș ar trebui întotdeauna să fie văzută ca un motiv de bucurie. Ei bine, dacă vrei să te asiguri că ai tot ce îți trebuie pentru a-i face o vizită viitoarei mămici, este indicat să descoperi care sunt cele mai frumoase cadouri pentru femeile însărcinate. Am pregătit câteva idei inedite pentru tine din care să alegi în rândurile următoare!

1. Apa de toaletă deosebită

În ciuda faptului că imediat ce bebe vine pe lume, este indicat să nu porți deloc parfum, există o apă de toaletă deosebită la care poți apela chiar înainte ca bebe să se nască. Este vorba de cea pusă la dispoziție de LaPetiteArmoire, magazinul online cu cea mai mare gamă de produse Moulin Roty din România. Indiferent de comanda plasată, aceasta va ajunge la destinație în aceeași zi cu bicicleta, în condițiile în care destinația selectată este București iar comanda a fost realizată în intervalul luni-vineri. Mai mult, poți opta pentru o felicitate din hârtie în mod gratuit, ori de câte ori plasezi o comandă. Poți descoperi întreaga gamă de produse și oferte dând un Click Aici!

2. Colier pentru femei însărcinate

Viitoarea mămică și fătul au o relație specială cu mult înainte ca acesta să se nască. În timp, aceștia se descoperă pe sine mult mai bine, iar mămica simte toate nevoile și cerințele celui mic. Unul dintre cele mai frumoase cadouri pentru femei însărcinate la care poți apela este colierul special conceput pentru acest moment al vieții. Cu ajutorul lui, viitoarea mămică va putea lega o relație și mai strânsă cu fătul.

3. Pandantiv pentru femei însărcinate

La fel cum orice femeie adoră bijuteriile, cele însărcinate nu fac excepție de la regulă. Pandantivul pentru femei însărcinate este special conceput pentru acestea, în așa fel încât să le ofere sentimentul de relaxare și de confort pe care acestea îl caută. În timpul sarcinii, viitoarea mămică trece prin nenumărate modificări și schimbări interne, care o poate da peste cap. Acest pandantiv face această tranziție mult mai ușoară, fără să îl afecteze pe cel mic. În schimb, îl ajută să se dezvolte armonios în continuare, fără să fie afectat de toată această perioadă.
Din primul moment al aflării veștii, este indicat să cauți cel mai frumos și atractiv cadou pentru viitoarea mămică. Nu uita, aceasta are nevoie de sprijinul tău pe toată durata sarcinii, pe care îl va aprecia negreșit!