Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cel mai vârstnic vâlcean trăieşte în Mateeşti

În cei 102 de ani de viaţă, „Mama Mare”, aşa cum obişnuiesc să o alinte nepoţii, a reuşit să făurească amintiri de neuitat celor dragi. Chiar dacă nu mai vede şi nu mai aude ca odinioară, bunica ziaristului Silviu Popescu, de la Curierul de Râmnic, le dă celor din jurul ei o lecţie de viaţă uluitoare. Aceasta a fost o Greceanu, fiica lui Carp Greceanu, fost «inspector al şcoalelor» şi descendenta unei familii de boieri de ţară. Ziaristul povesteşte despre greutăţile prin care au trecut bunicii săi lăsaţi fără avere mai întâi de ruşi, apoi de comunişti. Poveţele înţelepte primite de nepot de la doamna Concordia Florescu nu au cum să nu te facă să zici „jos pălăria” în faţa unui asemenea om:

„Oamenii se schimbă, epocile îi schimbă, iar dacă vrei să trăieşti trebuie să faci pace cu toată lumea, să nu te pui de-a curmezişul, cu vita mare, că te împunge. Să stai, binişor, de o parte, să respecţi şi să ceri să fii respectat. Să suferi, dar să nu ştie nimeni. Să plângi la tine acasă, dar să nu te audă nimenea, dar la serviciu să fii corect şi demn. Să nu faci rău, pentru că oamenii se unesc şi îţi vor face ţie un rău şi mai mare. Să nu te arăţi bogat, căci pizma lumii ucide.”, acestea sunt cuvintele pe care ziaristul le-a aşternut într-un articol dedicat bunicii sale cu ocazia împlinirii a 102 ani de viaţă.