Zilele trecute, aflat în vizită la unul din puternicii judeţului Vâlcea, am putut vedea „adevărata faţă a fascismului” din mintea unui român, aparent normal, vizat de maxima filosofului Ţuţea care spunea că suntem un popor de idioţi. Subiectul malaxat era accidentul aviatic din Munţii Apuseni, moartea pilotului Adrian Iovan. Multe mi-au auzit urechile, dar a întrecut orice logică afirmaţia „puternicului” precum că la dispariţia aviatorului a avut şi fostul premier Boc contribuţia lui. Era să mă înec cu cafeaua pe care mi-a oferit-o. Păi, am articulat uşor mirat, ce are Boc cu accidentul din Apuseni? Are, zice. Nu le-a tăiat el pensia piloţilor? Tăiat. Nu era Iovan lider sindical, mai rău de gură, aşa? O fi fost, habar n-am. Unde-i legătura? N-a avut loc accidentul în Apuseni, cam pe unde s-a născut Boc? Şi mi-a făcut complice cu ochiul. Apoi, a trântit-o fără alte explicaţii, punând punct discuţiei: lui Iovan i-au închis gura.
Ca orice ziarist analitic am intuit, în fine, schema complicată din capul interlocutorului. Nu, nu era plecat cu sorcova. Mintea lui a structurat, pur şi simplu, altfel informaţia, informaţiile. Dar, undeva, pe parcursul procesării, s-au produs nişte scurtcircuite în serie astfel că la capătul raţionamentelor i-au ieşit nişte tâmpenii senzaţionale. Ca urmare, i-am acceptat explicaţia, dar nu am mai întârziat prea mult în cabinetul său.
Cum să nu fii debusolat când vezi cum a ajuns ţara? O ţară stoarsă de resurse care gâfâie sub jugul corupţiei. De ce nu sunt medicamente? Corupţia. De ce sunt găuri în acoperişurile şcolilor? Corupţia. De ce s-au aruncat 400 de milioane de dolari în vânt în urma OUG cu Rompetrolul? Corupţia. În condiţiile acestea, cel mai bine e să emigrezi, undeva unde poate nu te iubeşte lumea, dar măcar ştii că povara ta fiscală va fi utilă contributorilor dar şi ţie, ca participant plătitor. În România fac ravagii tulburările mintale. Cauzate de alcoolism, de stresul de (in)adaptare a generaţii întregi, lipsa de educaţie şi afecţiune din partea părinţilor cauzată de politica demografică forţată (decreţeii), ş.a.m.d…
Nu le ştiu pe toate. Şi pentru că nu sunt medic, fac doar simple observaţii. Din păcate comoditatea, înapoierea şi refuzul realităţii afectează sistemul medical şi institutele de sociologie astfel încât acest lucru nu prea e luat în considerare. Dar impresia mea la ora actuală este că pe stradă umblă mulţi indivizi cu care poţi vorbi, dar nu te poţi înţelege. Oameni pe care-i întrebi unde e cel mai apropiat Kaufland şi te trezeşti că te apostrofează cu Băsescu, cu străinii care fură România sau îţi povestesc prostiile din capul lor. Vorbesc, evident, în limba română, cuvintele sunt româneşti, dar lipsa totală de logică sau conexiunile absurde din spatele frazelor pe mine mă fac şi să nu îi înţeleg şi să cred că tulburările mintale afectează procente serioase din populaţie.
De parcă asta nu ar fi de ajuns, mai adaug şi un accentuat sindrom al neîncrederii în forţele proprii – de înţeles la o persoană care (zice-se) a fost abuzată pe vremea când îşi făcea veacul prin gara din Paris, în adolescenţă sau derutata creată, în tinereţea juvenilă, de prezenţa unei figuri paterne autoritare sau a unei mame excesiv de protective. Neîncrederea în forţele proprii este cea care îl determină să fugă atunci când are de luat o decizie hotărâtoare, dar şi să se expună excesiv la TV, sperând, probabil, să se convingă pe el însuşi mai mult decât să-i convingă pe alţii.
Totodată, putem vorbi şi de un nivel înalt de imaturitate emoţională: în fapt, el e un copil mare, care se joacă cu jucăria lui cea nouă, care se cheamă România, iar când se supără o aruncă la gunoi sau o trânteşte de pământ, minte cu dezinvoltura unui preşcolar, iar când e prins nu recunoaşte nici în ruptul capului. Ideea e că nu e bun de premier decât prin prisma intereselor celor care au decis ca el să fie acolo, fiindcă poate fi manipulat uşor. Mai bine s-ar interna de bună voie într-un sanatoriu de tulburări mintale decât să o ia razna de tot, în direct şi în reluare.