În perioada mandatelor lui Traian Băsescu o serie de intelectuali de marcă apăreau periodic la rampa publică și îi girau cu tone de argumente atitudinile și acțiunile. Ținând cont de prestigiul și pregătirea lor, ori de câte ori gândeam diferit de ei îmi făceam gânduri că sunt prost. Mă întrebam serios dacă nu cumva ei au o inteligență net superioară și văd lucrurile mai bine decât mine. Cugetam că înțeleg ei ce nu pot pricepe eu. Însă, după atâta vehemență a intelectualilor aceștia, la final, Băsescu singur a recunoscut că a făcut multe greșeli pe care le-a indicat ca fiind orientări economice naționale, alegeri de oameni și susținere pentru un subsistem coercitiv deviat de la normalitate. Deci, ce au susținut intelectualii lu’ pește sărat, premiați atunci cu poziții în aparatul de stat? Trag concluzia că li s-a dat și pentru asta găseau argumente învăluite în cuvinte elevate pentru orice. De câte ori poporul reacționa negativ la ceva, intelectualii se poziționau invers. La fel și acum.
Ultimele două apariții similare sunt adjudecate de două doamne cu aere de superioritate născută din propria dumnealor activitate. Deranjul și greața cu care contrazic evidența, susținând că suntem noi tâmpiți și că realitatea are și o altă dimensiune decât cea percepută inclusiv de Europa unită la Bruxelles, îmi provoacă furie și scârbă. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că Alina Mungiu Pippidi și Renate Weber se vor poziționa de partea Guvernului Viorica Dăncilă. Cronologic, începem cu filosoafa Pippidi, care a atacat extrem de dur mitingul din 10 august și participanții pe care i-a numit masă jalnică și mahala și sfârșind cu Weber care a văzut în analfabeta Viorica un politician extraordinar cu niște calități rare în spectrul politic. Ambele cucoane cu ifose de demiurgi au răsturnat orice rațiune de decență.
Este absolut normal să te întrebi de ce femeia care a abramburit Societatea Academică Română și s-a arătat interestă de scandalul Bodnariu din Norvegia se implică împotriva mitingului din 10 august. Pot specula că nu din dragoste pentru Guvernul PSD, ci pentru cei din exterior care-l susțin. Așadar, Pippidi joacă pentru cineva, aidoma unui agent. Mă rezum la spusele filologului Adrian Papahagi care a catalogat-o drept monstru de aroganță, intoleranță și ideologie tâmpă, pe lângă care komisarii sovietici ar fi mici copii. Paradoxul pentru care nu am nicio explicație este finanțarea de către Soros a mișcării România Curată coordonată de Mungiu Pippidi care se opune unei manifestații de stradă despre care se speculează că ar fi tot opera lui Soros. În acest joc se pierde logica.
La Weber povestea pare simplă. Ecuație politică ușor de prins de către naivi. Mai vrea încă un mandat de europarlamentar pe care i-l dă Tăriceanu care cu ALDE stă la guvernare în parteneriat cu PSD. Dar, acum fix patru ani, când a devenit europarlamentar, critica PSD și îl lăuda pe Soros. Opina public împotriva SUA și în special a lui Trump, acceptând doar variant parteneriatelor României cu UE. Indescifrabilă și acestă schimbare recentă de macaz.
Istoricul pozițiilor Pippidi-Weber crează o ceață în jurul unor evenimente publice importante. Ceva tot putem distinge. Prezența acelorași entități: SUA, Rusia și George Soros. Nu cred că m-ar condamna cineva dacă aș suspecta că în special intelectualii sunt recrutați în treburi d-astea ocultate.