Starea de neputinţă, de lehamite a pus stăpânire pe minţile celor ce gândesc lucid, fără patimă, la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Trăim în plin teatru absurd. Încrâncenarea cu care Ponta şi ai lui vor neapărat să reînvie USL, te duc cu gândul la ţesături machiavelice ce se desfăşoară în locuri obscure. Ceea ce se vede la suprafaţă e doar pâine şi circ. Fantoma USL nu a dispărut, pentru că nu e fantomă. E o asociere de securişti, vie şi nevătămată. O confirmă Klaus Iohannis în fiecare discurs, când susţine că el va aduce normalitatea, după lupta de 10 ani a lui Traian Băsescu cu structurile unei Românii comunisto-securiste. O confirmă tot Iohannis când susţine că puciul din 2012 a fost benefic pentru naţie, dar prost explicat.
O confirmă presa, mai ales cea auto-intitulată democrată, care îl pune pe Băsescu pe aceeaşi treaptă cu Ponta, sugerând înţelegeri între cei doi, când se ştie că ăştia sunt duşmani de moarte. O confirmă slugărnicia presei aservite noului preşedinte, presa care acum trece cu vederea excesele lui Iohannis, când cere poziţie oficiala pentru consoarta. O confirmă arestările în lanţ din justiţie, cu predilecţie pentru adepţii lui Băsescu. O confirmă vizitele devenite cotidiene ale membrilor PNL (în frunte cu şefa lor Gorghiu) la Antena 3.
România rămâne un stat securist, profund balcanic, înapoiat, cu oameni care refuză să gândească şi să lupte, cu o societate sordidă, condusă de mardeiaşi, pe principiul pumnului în gură. În ce-l priveşte pe aşa numitul preşedinte Iohannis, pentru mine rămâne un primar de provincie arogant, scurt la vorbă şi îngust la minte, de la care românii nu aşteaptă nimic. Unde n-a dat Domnul, nici dracu’ nu cere. Un individ prost şi fudul, venit să-şi afişeze ifosele la Bucureşti. Atât. Iohannis şi Ponta fac pereche după modelul înaintaşilor lor, Putin şi Medvedev. Să ni-i stăpânim sănătoşi.
Victor Ponta și-a dorit să celebreze trei ani de la dărâmarea Guvernului Ungureanu alături de toți parlamentarii USL care au votat atunci moțiunea de cenzură. Dincolo de ridicolul la care s-a expus cu dezinvoltură, cauzat de faptul că numeroși USL-iști care au votat la sfârșitul lunii aprilie 2012 pentru „dreptate” și „sfârșitul unui regim corupt” vor rata aniversarea tocmai pentru că au primit exact ce au cerut, iar acum se află în închisoare, nu trebuie ignorate abilitatea jocului făcut de liderul PSD și efectele sale. Toată lumea a înțeles că Ponta se agață cu disperare de trecut și invocă o alianță care nu mai există.
În condițiile în care PNL și președintele nu fac nimic concret pentru dărâmarea Guvernului Ponta, gestul său, menit să ne convingă de faptul că azi puterea este în continuare în mâna USL, pune sare pe rană pentru a readuce în atenția celor ce au votat pentru Iohannis cea mai tulburătoare întrebare: dar dacă nici nu își doresc să-l dea jos pe Ponta? Nimic nu s-a schimbat. Victor Ponta a uitat de ce a pierdut ale¬gerile. Asta dacă a înțeles vreodată cu ade¬vărat. Cu excepția unei scurte perioade în care a fost dominat de teama că va fi mă¬turat de la șefia guvernului și a partidului, când a lăsat spășit ochii în jos, a făcut gura mai mică și și-a tur¬nat câteva fire de cenușă în cap, întregul său com¬portament arată că nu a priceput fondul chestiunii.
Începe acum să fie convins că etapa de rebrand-uire și re¬credibilizare s-a încheiat, că poate re¬de¬veni el însuși. Nu știu cum altfel se poate explica ultima mostră de sfidare: ani¬ver¬sarea cu surle și trâmbițe a trei ani, apri¬lie 2012, de la preluarea puterii prin moțiunea de cenzură a trădării, urmată la scurt timp de loviturile aplicate de¬mo¬cra¬ției din vara aceluiași an.