Primul tur de scrutin electoral a luat sfârşit, Victor Ponta învingându-l pe Klaus Iohannis, la o diferenţă de 10 procente. Nici nu ştiu pe cine să învinovăţesc pentru o probabilă şi apropiată reîntoarcere în trecut? O diferenţă de 10 puncte procentuale pare greu de surmontat, chiar cu un vot masiv al românilor plecaţi peste hotare în faţa cărora MAE s-a făcut de râs prin impotenţa administrativă demonstrată.
Strategia lui Ponta s-a dovedit câştigătoare: două Ministere ale Propagandei – unul al lui Voiculescu şi altul al prietenului său Sebastian Ghiţă, pomeni electorale din bugetul naţional şi chiar din cel european, evitarea confruntărilor din turul I cu niciunul dintre candidaţi, omorând astfel democraţia, o campanie electorală grandioasă, dar simplă în acelaşi timp, bazată pe un mesaj simplu „mândru că sunt român”, ascunderea sub preş a unei guvernări dezastruoase, atacuri murdare la adresa principalului său contracandidat etc. În timpul în care ţara a fost condusă de Ceauşescu, olteanul ambiţios a fost şocat de o hartă făcută publică de ruşi, pusă de acord şi cu alte ţări ce făceau parte din „lagărul comunist”, hartă pe care era desenat întregul lagăr, fiecărei ţări fiindu-i destinată o „specializare” pentru viitor.
România era destinată să rămână o ţară „eminamente agricolă”, cu justificarea că românii nu au înclinaţie, meticulozitate şi profunzime, aferente profesiunilor tehnice industriale. Ambiţiosul oltean a vrut să le dea o lecţie usturătoare celorlalte „ţări frăţeşti”, a împrumutat douăsprezece miliarde de dolari cu care a cumpărat echipamente industriale moderne, care au fost instalate în mai toate oraşele ţării. Punerea acestora în funcţiune şi exploatarea, în prima perioadă, precum şi întreţinerea echipamentelor s-a făcut sub conducerea tehnică a specialiştilor străini, trimişi de fabricile respective. Totul mergea „ceas”. Acopeream nevoile ţării cu produse, exportam masiv. După plecarea străinilor, echipamente au rămas în grija românilor. Aceştia le-au tratat româneşte: „lasă, că se poate şi aşa”, au făcut îmbunătăţiri inutile, au improvizat cu piese de schimb făcute în ţară. Astfel, echipamentele „nemţeşti” au ajuns să nu mai aibă eficienţa garantată de producători, să funcţioneze cu mari întreruperi.
Românii, treziţi la realitate, au recunoscut unanim că aveam echipamente „nemţeşti”, dar nu aveam şi „nemţi”. Acum, când ni se oferă ocazia să fim conduşii de un „neamţ”, facem cum ne este firea, îl respingem. Nemţii ne-au oferit atunci nu numai cunoştinţele lor tehnice, care ne-au intrat pe-o ureche şi ne-au ieşit pe alta, dar, extrem de important, ne-au fost şi un model de comportament civic, de conştiinciozitate dusă la extrem, de dragoste pentru „LUCRUL BINE FĂCUT”.
Pe timpul regalităţii Hohenzolernilor germani, leul românesc a ajuns la nivelul francului francez. Iar cei ce au dezvoltat industria şi comerţul au fost evreii. Generalul Averescu a recunoscut că dacă nu aveam evrei, nu aveam nici comerţ. Declinul a început prin anularea cetăţeniei evreilor de către Patriarhul ortodox Miron Cristea – prim ministru, şi datorită legionarilor care i-au căsăpit. A venit comunismul sovietic şi a distrus totul. După căderea comunismului, vechii comunişti au devenit deodată bisericoşi şi i-au speriat pe români că vin boierii şi îi aduc la sapă de lemn. Şi astfel, foştii au ajuns miliardari, distrugând, totodată, în mod neorganizat, industria de stat.
În turul 2, bătălia se va duce între România lucrului bine făcut (oameni corecţi, cinstiţi, care muncesc de le sar capacele) şi România lucrului de mântuială (pomanagii, sărăntocii, cocalarii, şmenarii etc). Şi nu va fi uşor!