Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Victor Ponta a promis ajutor pentru combinatul Oltchim

ÎNȚELEGERI. „I-am explicat prim-ministrului Ponta că sunt trei luni de zile de când angajații Oltchim nu și-au mai luat banii și că această garanție de performanță este o necesitate. El a fost de acord în final și a promis că va găsi soluția necesară pentru acordarea acestei garanții de performanță. O să vină și în vizită la Oltchim în perioada imediat următoare. Eu sunt mulțumit că mi-am îndeplinit misiunea și promisiunea în fața angajaților Oltchim-ului” – ne-a mai spus președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea.

După mitingul angajaților combinatului Oltchim de la începutul acestei luni, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, și-a luat promisiunea în serios, organizând o întâlnire la Guvernul României cu prim-ministrul Victor Ponta. El și-a propus la această întâlnire să-i vorbească premierului de problemele stringente ale societății vâlcene și să îi prezinte soluțiile viabile de salvare a Oltchimului cel puțin până la privatizare. Trebuie menționat că din delegația ce a mers la București au făcut parte și directorul general al societății Oltchim, Constantin Roibu, prefectul Mircea Nadolu, senatorul Laurențiu Coca, deputatul Cristian Buican, primarul Emilian Frâncu și liderul de sindicat Mihai Diculoiu.

Primul popas al delegației vâlcene a fost la Ministerul Economiei, acolo unde, împreună cu ministrul Daniel Chițoiu, Ion Cîlea a pus la cale o strategie pe care să i-o prezinte premierului. Astfel, pentru început s-a luat decizia de numire a unui președinte al Consiliului de Administrație al Oltchim SA, după ce Nicolae Rotileanu și-a dat demisia, în persoana secretarului de stat Rodin Traicu. Mai apoi, văzând că ministrul Economiei ezită să ia măsuri pentru salvarea Oltchim, delegația vâlceană a insistat să se treacă cât mai curând posibil la transformarea în acțiuni a creanțelor. „Combinatul a fost introdus în administrare specială cu fază finală, privatizarea societății în conformitate cu prevederile Legii 137/2002. Am insistat ca acum să se treacă la conversia în acțiuni la creanțelor înregistrate la AVAS și la ceilalți creditori, cum ar fi CET Govora, Electrica SA, Administrația Bazinală Olt sau Minieră. Dacă nu se poate ca toate aceste creanțe să se transforme în acțiuni, măcar să se întâmple acest lucru cu o parte din ele, cu creanțele de bază și să rămână penalitățile. Am ajuns la înțelegerea ca în câteva zile să se înceapă demersurile pentru conversia în acțiuni a creanțelor. Avantajul este că se va mări capitalul social și societatea devine mai atractivă pentru firmele ce se vor prezenta la privatizare. Altfel, la privatizare nu va veni decât PCC-ul, care are scopul precis de a închide Oltchim-ul. Trebuie să creăm condiții să vină și alții la privatizare și am înțeles că sunt firme foarte mari interesate de combinatul nostru” – ne-a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea.

 Garanție de performanță de 40 miliarde euro

Întâlnirea cu prim-ministrul Victor Ponta a fost una productivă pentru combinatul Oltchim Rm. Vâlcea, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, reușind să-i obțină promisiunea că va aproba acordarea unei garanții de performanță societății vâlcene în valoare de 40 de milioane de euro, necesar pentru capitalul de lucru al combinatului, până la finalizarea procesului de privatizare. Mai mult decât atât, luna viitoare, premierul Victor Ponta și-a anunțat o vizită la Oltchim pentru a vedea la fața locului cum stau lucrurile. „Ca să reziste până la privatizare, Oltchim are nevoie de un capital de lucru de 40 de milioane de euro. Pentru acest lucru s-a solicitat acordarea prin Erste Bank a unei garanții de performanță pe termen de trei ani pentru contractarea unui credit de finanțare a activității de producție necesară pentru funcționarea societății până la privatizare. I-am explicat prim-ministrului Ponta că sunt trei luni de zile de când angajații Oltchim nu și-au mai luat banii și că această garanție de performanță este o necesitate. El a fost de acord în final și a promis că va găsi soluția necesară pentru acordarea acestei garanții de performanță. O să vină și în vizită la Oltchim în perioada imediat următoare. Eu sunt mulțumit că mi-am îndeplinit misiunea și promisiunea în fața angajaților Oltchim-ului” – ne-a mai spus președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea.

CLAUDIA STANCIU