Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

România – pe podium la fraude cu fonduri europene

Oficial, în UE se fură anual fonduri comunitare în valoare de 500 de milioane de euro, iar neoficial, câteva miliarde de euro pe an. Comisia Europeană a făcut clasamentul statelor fraudulente, România ocupând –conform propriilor raportări – locul doi la furtul de bani europeni, după Italia.

Un raport realizat recent de Comisia Europeană – pe baza raportărilor statelor membre – şi trimis Consiliului Europei relevă că agricultura, pescuitul şi politicile de coeziune sunt domeniile în care se constată cele mai frecvente încălcări ale legislaţiei UE în folosirea fondurilor comunitare. Raportul vizează fraudele cu fonduri europene în anul 2013, infracţiunile de acest fel fiind mai numeroase ca în 2012. Pe locul întâi la acest tip de fraude se situează Italia, cu 302 cazuri şi fonduri de aproape 69 de milioane de euro. Pe locul doi se afla România, raportările de la Bucureşti indicând 109 fraude (majoritatea în agricultură), în valoare de peste 36,5 milioane de euro. Bulgaria ne suflă în ceafă la capitolul fraudării, raportând 97 de deturnări de fonduri în valoare de aproape 9,4 milioane de euro, majoritatea în domeniul agricol. Cel mai cinstit stat pare să fie Irlanda, care nu a raportat infracţiuni, şi Croaţia, care a fraudat bugetul UE cu suma de 12.113 euro.