Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO VIDEO: Protest pe SILENT al pedeliştilor şi liberalilor în Vâlcea


Pedeliştii şi liberalii vâlceni s-au strâns cu mic cu mare în faţa Prefecturii Vâlcea marţi, 22 iulie 2014, pentru un aşa-zis protest spontan. Sigur, a fost orice, numai protest nu. Asta pentru că, politicienii din opoziţie s-au manifestat pe muţeşte, ei nefiind în stare să scoată două cuvinte din gură pentru a-şi spune nemulţumirile.

Romulus Bulacu, Bogdan Pistol, Samoil Vâlcu, Laurenţiu Cazan, Iuliana Moise, Victor Popescu, Victor Stănculescu şi au stat în fruntea a câtorva zeci de tineri care fluturau pancarte inscripţionate cu mesaje anti-guvernare. Aşa am reuşit şi noi să aflăm că este, de fapt, un protest împotriva „Legii Educaţiei”. Chipurile, pedeliştii şi liberalii, sunt nemulţumiţi că premierul Ponta a „adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea Educaţiei într-un mod iresponsabil, menit să încurajeze mediocritatea şi scăderea standardelor profesionale”. Nu, nu vă gândiţi că noii aliaţi PDL + PNL au strigat cât i-a ţinut plămânii în faţa Prefecturii Vâlcea pentru a se face auziţi şi de mai marii conducători ai Vâlcii, aflaţi acum la putere. În faţa acestora, aşa cum am spus, nu au fost în stare să scoată niciun cuvânt, dar au trimis un comunicat de presă pe această temă, pentru că, nu-i aşa, e mai uşor să te ascunzi în spatele unui calculator, în loc să spui lucrurilor pe nume. Cu aşa Opoziţie în Vâlcea, ne merităm soarta!
[iframe width=”560″ height=”315″ src=”//www.youtube.com/embed/i-OTZNScZck” frameborder=”0″ allowfullscreen ]