Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RCS-RDS investește 1,5 milioane euro în Oltchim

Deşi în urmă cu o lună de zile creditorii Oltchim refuzaseră contractarea unui credit de 15 milioane de euro de la consorţiul de companii chineze interesat să preia combinatul vâlcean, precum şi asocierea în participaţiune cu RCS&RDS, acum aceştia sunt pregătiţi să accepte soluţiile oferite.

„Oltchim va primi de la RCS&RDS suma de 1,5 milioane de euro şi, în schimb, vom încheia cu compania un acord de asociere în participaţiune ca să putem majora producţia combinatului. Vrem să redeschidem secţia de oxoalcooli. RCS&RDS îşi va recupera banii din încasările Oltchim”, a mai precizat avocatul Piperea, care este unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim.

De asemenea, Gheorghe Piperea a mai adăugat că Alro şi Bulrom, care sunt clienţii societăţii, au acceptat să plătească în avans pentru produsele achiziţionate în perioada următoare: „În total, în afară de împrumutul de la consorţiul de companii chineze, am reuşit să mai atragem încă aproximativ 9 milioane de euro. Banii vor veni în tranşe şi îi vom utiliza la majorarea capacităţii de producţie”.

La finele lunii iunie, creditorii Oltchim au respins ofertele de creditare aduse de administratorii combinatului. La vremea respectivă, Gheorghe Piperea a explicat: „Majoritatea creditorilor a dat vot pozitiv dar cu condiţii. Noi a trebuit să-l considerăm vot negativ conform legislaţiei în vigoare. Vom relua votul pentru ca pre-contractele de împrumut să se adapteze la cerinţele creditorilor, iar AAAS să îşi ajusteze poziţia. Desigur, ne vom întâlni înainte şi cu creditorii şi cu cei care sunt dispuşi să împrumute Oltchim”.

Cu cele aproximativ 25 milioane de euro împrumutate, Oltchim ar putea majora producţia la circa 50% începând din această vară, conform unor estimări ale specialiştilor din combinat.

Privatizarea Oltchim a fost amânată de patru ori, licitaţia urmând să fie reluată în decembrie. De Oltchim sunt interesate companiile chineze Baota Petrochemical Group & Junlun Petroleum, omul de afaceri Ştefan Vuza, dar, mai nou şi proprietarul Uzinelor Sodice Govora (USG) – Ciech Chemical, potrivit declaraţiilor lui Bogdan Stănescu, administratorul special al societăţii vâlcene. Oltchim se află în insolvenţă de mai bine de un an.