Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Preţurile la imobiliare în Vâlcea au scăzut cu 50% faţă de 2008

Potrivit unei analize imobiliare.ro, cele mai mari creşteri de preţuri la imobiliare (ce au cerut vânzătorii) au fost înregistrate în Buzău, Brăila şi Timişoara, în timp ce, la polul opus, topul scăderilor de preţ este condus de Arad, Bacău şi Sibiu. În acelaşi timp, cele mai scumpe apartamente sunt în Bucureşti, Cluj şi Constanţa, iar cele mai ieftine – în Reşiţa, Zalău şi Arad.

Municipiul Râmnicu Vâlcea se remarcă prin cea mai mare scădere a preţului cerut pe metru pătrat util de locuinţă faţă de 2008: 50%. Astfel, acum 6 ani, un metru pătrat util costa, în medie, 1.200 de euro, iar valoarea înregistrată în T4 2014 este de 598 de euro. Faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când valoarea era de 612 euro, diminuarea este de 2,2%.