Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pe ultima sută de metri înainte de privatizare/Oltchim confirmă trendul ascendent

București, 10 mai 2011 – Rezultatele pozitive înregistrate în primul trimestru din 2011 de Oltchim SA deschid perspectiva unei privatizări de succes a societății. Aceste rezultate au fost posibile chiar și în condițiile în care societatea a continuat să funcționeze la capacitate redusă, din cauza lipsei principalelor materii prime (etilenă și propilenă). Managementul societății a reușit să găsească surse alternative de aprovizionare, ceea ce a făcut ca societatea să funcționeze în primul trimestru din 2011 la 57% din capacitatea de producție, în creștere față de anii 2009 și 2010, când combinatul a funcționat la doar 35% din capacitate. Funcționarea combinatului la întreaga capacitate, integrat cu fabrica de la Arpechim, ar permite revenirea pe profit chiar în anul acesta, în vederea privatizării.

Astfel, în primul trimestru din acest an, SC Oltchim SA a înregistrat o cifră de afaceri de 464,691 milioane lei, în creștere cu 224,761 mil. lei, respectiv cu 94%, față de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, de 239,930 mil. lei. De asemenea, comparativ cu primul trimestru din 2010, vânzările la export au crescut cu 42,193 mil. euro, respectiv cu 96%, de la 44,062 mil. euro la 86,255 mil. euro. Creșterea semnificativă a cifrei de afaceri a făcut ca pierderile înregistrate de combinatul chimic să se diminueze cu 50,143 milioane lei, de la 52,791 mil. lei în primul trimestru din 2010 la 2,648 mil. lei în același trimestru din 2011, ceea ce echivalează cu o reducere a pierderilor de la 22% la 0,57% din cifra de afaceri. „Salutăm decizia Guvernului de a menține Oltchim pe lista de privatizare și sperăm ca acest proces să aibă un câștigător puternic care să țină cont de importanța strategică a Oltchim pe piața produselor petrochimice și, de asemenea, care să acționeze în interesul angajaților companiei. În acest sens, am întreprins deja primii pași de susținere a demersului Guvernului, fiind conștienți că întreg procesul trebuie să se bazeze pe experiența acumulată de-a lungul timpului”, declară Constantin Roibu, director general al Oltchim SA. Rezultatele pozitive înregistrate de Oltchim, lider de piață în zonă la o serie de produse precum plastifianții sau poliolii, au fost obținute în ciuda eforturilor susținute ale PCC SE, acționar minoritar ostil în cadrul Oltchim SA, de paralizare a activității societății prin atacarea în instanță a oricărei măsuri vizând creșterea rentabilității combinatului și prin tergiversarea procedurală a proceselor astfel intentate. „Aceste eforturi se înscriu în strategia generală a PCC SE de a încerca prin orice mijloace scăderea valorii de piață a Oltchim SA în vederea unei preluări facile și ieftine a combinatului în momentul privatizării, inclusiv prin campanii publicitare agresive și mincinoase, susținute de bugete impozante”, completează Constantin Roibu. Din fericire, în ultima perioadă, instanțele din România au respins ca nefondate, în repetate rânduri, atât cererile cât și recursurile formulate de PCC SE. Astfel, în data de 13 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea recursului formulat de PCC SE împotriva hotărârii judecătorești a Curții de Apel București, din data de 10 noiembrie 2009, prin care se respingea cererea formulată de PCC SE de suspendare a aprobării emiterii unei garanții în numele și în contul statului, în valoare de 49,6 mil. euro, garanție care ar urma să fie emisă de Eximbank SA în favoarea Oltchim SA în vederea achiziției și repornirii petrochimiei Arpechim – Pitești. De asemenea, în data de 4 mai 2011, Curtea de Apel Pitești a respins definitiv și irevocabil recursul formulat de același acționar minoritar împotriva hotărârii judecătorești a Tribunalului Vâlcea prin care se respingea cererea formulată de PCC SE de constatare a nulității Hotărârii AGEA din 27 septembrie 2010 în ceea ce privește contractarea de către Oltchim SA a unei finanțări în valoare de 100 mil. euro. Oltchim SA salută deciziile justiției și își reafirmă disponibilitatea de a face toate eforturile necesare pentru a crește activitatea și rentabilitatea combinatului chimic. Biroul de presă Oltchim SA