Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise în perioada 1 – 30 septembrie 2016 este programată pentru duminică, 16 octombrie, la ora 19:30, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 16 octombrie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. Ulterior, după centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare.
Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19:30 şi va transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile MFP, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN Loteria Română (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Lasă un comentariu